Connect with us
Publicitate

Aiud

Sute de haine contrafăcute, confiscate de la două magazine din Aiud. Polițiștii au deschis dosare penale

Publicat

Polițiștii din Alba au confiscat aproape 500 de articole de îmbrăcăminte, cu însemnele unor mărci celebre, ce ar fi contrafăcute. Au descoperit ”marfa” la două magazine din Aiud.

Potrivit IPJ Alba, cu ocazia unui control efectuat marți, 9 august 2022, la două magazine din municipiul Aiud, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de polițiștii din Aiud, au identificat 488 de articole de îmbrăcăminte care poartă însemnele unor mărci celebre, în legătură cu care reprezentanții magazinelor nu au prezentat documente privind autenticitatea sau originalitatea produselor. Există suspiciunea că sunt contrafăcute.

Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs având o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prevăzute de art. 102 din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Articolele de îmbrăcăminte, în valoare de 39.785 lei, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate