Connect with us
Advertisement

Eveniment

Tânăr cercetat pentru tâlhărie în Italia şi cu o condamnare anterioară pentru omor, eliberat de instanţă, la Alba Iulia

Publicat

petrica suliPetrică Suli, un tânăr în vârstă de 25 de ani din Mediaş, cu mandat european de arestare emis de autorităţile din Italia, a fost eliberat, marţi, prin decizie la Curtea de Apel Alba Iulia. Acesta este acuzat în Italia de tâlhărie, lovire, furt şi lipsire de libertate, iar în trecut a fost condamnat şi pentru omor, ulterior fiind eliberat condiţionat.

Tânărul a fost condamnat pentru omor când era minor, astfel că pedeapsa a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare şi a fost eliberat condiţionat, în februarie 2012, după cinci ani. După ce a ieşit din închisoare, Petrică Suli a mai comis alte infracţiuni cu violenţă. A fost din nou condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru tâlhărie, fiind eliberat în februarie 2016. Apoi, a comis încă un jaf şi a plecat în Italia. În august 2016, a comis o tâlhărie, căreia i-a căzut victimă o femeie de 82 de ani.

Potrivit gazetaromaneasca.com, românul a intrat într-o locuinţă din zona Marghera, Venezia, şi când s-a trezit faţă în faţă cu bătrâna proprietară nu a ezitat să o lovească cu violenţă în faţă. I-a cerut femeii să îi spună unde se afla seiful, iar în final a închis-o într-o cameră, legând-o şi împiedicând-o astfel să iasă. Bătrâna a primit 7 zile de îngrijiri medicale pentru traumatism facial şi contuzii multiple. Bărbatul a sustras din locuinţă o bancnotă de 50 de euro, un lănţişor din aur cu cruciuliţă şi două inele din aur. Imediat după jaf, Petrică Suli s-a întors definitiv în România, unde, la începutul lunii noiembrie, a fost prins.

Pe 15 noiembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat mandatul de arestare şi a dispus predarea acestuia către autorităţile italiene. Însă zânărul va ajunge în Italia doar după ce se vor finaliza cercetările într-un dosar aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş în care este vizat tot pentru infracţiuni cu violenţă. Procurorii au încercat să obţină arestarea preventivă în acest dosar, dar au fost refuzaţi de instanţa de judecată în 13 septembrie 2016, dispunându-se măsura controlului judiciar. Pentru că prevalează dosarul din România, Curtea de Apel a decis punerea în executare a mandatului european doar după ce vor dispărea motivele care au determinat amânarea predării, respectiv finalizarea cercetărilor şi judecarea dosarului de la Mediaş. Prin urmare, Curtea de Apel a decis eliberarea inculpatului din arest preventiv.

Minuta deciziei de la Curtea de Apel: “Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă: dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.10.2016 de către autorităţile judiciare din Italia, pe numele persoanei solicitate Suli Petrică, şi predarea acestuia către autoritatea judiciară din Italia. Predarea se face sub condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. Amână predarea persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1880/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispune arestarea persoanei solicitate Suli Petrică pe o durată de 30 de zile în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant. În temeiul art. 107 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare urmează să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, menţionate mai sus. Dispune punerea în libertate a persoanei solicitate Suli Petrică dacă nu este arestat în altă cauză”.

Singura interdicţie, în cazul tânărului, este măsura controlului judiciar, stabilită de Judecătoria Mediaş.

sursa foto: adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement