Un tânăr de 17 ani din Sebeș s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism, fără permis. Acesta a primit și o sancțiune contravențională, întrucât nu a putut justifica prezența pe stradă.

Potrivit IPJ Alba, în data de 3 aprilie 2020, în jurul orei 15:00, polițiștii din Sebeș, în timp ce acționau pe strada Luncii din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 17 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Publicitate

Față de tânăr, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Totodată, față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale, pentru încălcarea Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, întrucât nu a putut justifica prezența pe stradă.