Eveniment
Tânăr de 19 ani din Bistra, cercetat de polițiști. A fost prins în timp ce conducea o mașină, fiind sub influența drogurilor
Un tânăr de 19 ani din comuna Bistra este cercetat de polițiști după ce a fost prin în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența substanțelor interzise.
Potrivit IPJ Alba, la data de 9 iulie 2023, în jurul orei 00.00, polițiștii rutieri din Câmpeni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Bistra, județul Alba.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor interzise, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News