EVENIMENT
Tânăr de 20 de ani, reținut sub acuzația de furt calificat. Ar fi sustras o bicicletă din scara unui bloc din Blaj
Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Alba, sub acuzația că ar fi furat o bicicletă.
La data de 9 septembrie 2023, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au identificat și reținut un tânăr de 20 de ani, din comuna Șona, care locuiește fără forme legale în municipiul Blaj.
Acesta este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Polițiștii cred că în noaptea de 01/02 septembrie 2023, acesta ar fi sustras, din scara unui bloc de locuințe din municipiu, o bicicletă.
Bicicleta a fost recuperată și restituită păgubitului, iar față de tânărul bănuit de furt, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii sale activități infracționale.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.