Connect with us
Advertisement

Eveniment

Tânăr de 22 de ani din Alba, surprins de radar cu 184 de kilometri la oră, pe Autostrada A3. Ce sancțiune a primit

Publicat

Un tânăr de 22 de ani din județul Alba a fost surprins de radarele Poliției în timp ce conducea o mașină pe autostradă cu o viteză de 184 de kilometri la oră. 

Polițiștii l-au sancționat contravențional, iar ca măsură complementară, au dispus reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile.

În perioada 15-18 august a.c., în contextul minivacanței, polițiștii din cadrul Biroului de Politia Autostrada A3 Turda-Borș au desfășurat acțiuni specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele de pe raza județului Cluj.

Scopul principal urmărit a fost acela de a preveni și combate evenimentele negative care pot surveni din cauza nerespectării regimului legal de viteză, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Astfel, în urma abaterilor constatate, în perioada menționată, polițiștii au aplicat 188 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 91.000 de lei, dintre care 81 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 21 pentru nerespectarea prevederilor legale privind conducerea ansamblurilor rutiere, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 36.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement