Tânăr de 23 de ani din comuna Cetatea de Baltă, cercetat petru furt. A fost prins în timp ce transporta struguri culeşi de pe terenul unei ferme viticole
Un tânăr de 23 de ani din Cetatea de Baltă s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în timp ce transporta, cu o căruţă, 118 kilograme de struguri furați de la o fermă viticolă din localitatea Tătârlaua.
Publicitate
Joi seara, în jurul orei 20.40, o patrulă din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Jidvei l-a depistat pe un tânăr de 23 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, în timp ce transporta cu o căruţă, 118 kilograme de struguri sustraşi dintr-o fermă viticolă din localitatea Tătârlaua.
Strugurii au fost restituiţi reprezentanţilor fermei, iar faţă de tânăr a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe.
Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin Mircea Corcoz - director editorial cu o experiență de peste 30 de ani în jurnalism.
Toate informațiile locale publicate în Alba24.ro sunt verificate, iar subiectele de interes național sunt preluate din fluxurile agențiilor de știri la care Alba24 are abonamente sau - cu citarea sursei - din publicații naționale recunoscute pentru acuratețea informațiilor.
Comentarii (0)