Actualitate
Tânăr de 23 de ani din Sîncel, arestat preventiv pentru ultraj. A făcut scandal într-un bar din Blaj şi a lovit un poliţist
Un tânăr de 23 de ani din comuna Sîncel a fost arestat preventiv, după ce a făcut scandal într-un bar din Blaj şi, la intervenţia poliţiştilor, l-a lovit pe unul dintre aceştia peste faţă.
Alexandru Nicolae B. (23 de ani), din comuna Sîncel, cercetat într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri, a fost prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, instanţei de judecată din cadrul Judecătoriei Blaj, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa şi-a însuşit propunerea parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Alexandru Nicolae B. a fost depus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Sâmbătă, la ora 2.40, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, în timp ce efectua activităţi pentru menţinerea ordinii publice pe strada Astra din Blaj, s-a sesizat cu privire la faptul că, în faţa unui local public, s-a produs un scandal în timpul căruia un bărbat se manifesta violent faţă de persoanele aflate în zonă.
Poliţiştii au intervenit pentru aplanarea scandalului şi luarea măsurilor legale. L-au identificat pe Alexandru Nicolae B., care se afla în vădită stare de ebrietate şi care a continuat să aibă o atitudine agresivă, inclusiv faţă de poliţişti, aplicându-i o lovitură cu pumnul în zona feţei unuia dintre ei, fără a-i provoca leziuni corporale grave.
Suspectul a fost imobilizat şi ulterior condus la Sediul Poliţiei Municipiului Blaj, pe numele acestuia fiind întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”ultraj” şi ”ultraj contra bunelor moravuri”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News