arestat_catuse Un tânăr de 23 de ani din Aiud a fost reţinut de poliţişti după ce a incendiat poarta unei gospodării din oraş, apon a făcut scandal într-un local şi a agresat un barman. Acesta are antecedente penale, iar în momentul scandalului se afla sub influenţa alcoolului.

Publicitate

Incidentul a fost reclamat la poliţie în urmă cu trei zile. Miercuri, tânărul a fost reţinut şi va fi prezentat procurorilor pentru arestare preventivă.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud au stabilit că B.A.T., de 23 de ani, din Aiud, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a incendiat poarta unui imobil situat pe strada Gheorghe Doja din oraş, după care s-a deplasat într-un local, unde a provocat un scandal în timpul căruia l-a agresat pe un barman, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Tânărul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru fapte de tulburare a liniştii publice.

Acum, este cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de distrugere, lovirea şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.