Eveniment
Tânăr din Alba, dispărut fără urmă de 8 luni, în Dublin. Băiatul este căutat de Interpol
Un tânăr din Alba, care a plecat în ianuarie în Dublin la mama lui este căutat de Interpol. De opt luni, părinţii şi sora tânărului de 26 de ani din Alba Iulia nu-şi mai găsesc liniştea. George, aflat cu mama lui la muncă în Irlanda este de negăsit.
De opt luni, familia nu ştie nimic de soarta lui şi nimeni nu le-a putut oferi informaţii, nici măcar poliţiştii, care l-au dat în urmărire prin Interpol. Apropiaţii sunt convinşi că băiatul a fost sechestrat şi nu mai poate lua legătura cu cei dragi.
George a plecat în Irlanda, la mama lui, în luna ianuarie şi s-a angajat la acelaşi restaurant unde lucrează femeia.
În 16 martie, era liber, iar mama sa povesteşte că l-a lăsat acasa, iar ea a plecat spre serviciu. Nu l-a mai găsit la întoarcere, iar mesajele disperate lăsate pe Facebook de sora lui din ţară au rămas fără răspuns.
Rudele spun ca George nu cunoştea pe nimeni în Irlanda, în afară de colegii de la restaurant, iar cand a dispărut, avea la el doar permisul de muncă, actele de identitate şi 700 de Euro.
Din casă nu dispărut nici hainele tânărului, nici alte obiecte personale. Poliţiştii din Irlanda nu au reuşit să găsească până acum niciun indiciu în acest caz.
„De 8 luni nu am aflat absolut nimic despre el. Din 16 martie este dispărut, iar în data de 17 iunie pagina lui de Facebook a fost dezactivată. Asta mi s-a părut ciudat. Nici poliţiiştii din Irlanda nu au aflat cine i-a închis contul. Mâine o să merg să depun o declaraţie de dispariţie, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba. Trebuie să aibă şi în Alba un dosar că a dispărut. Nu ştim nimic de el, nu avea prieteni acolo, că a dispărut la două luni după ce a ajuns în Dublin. Ne este teamă că a fost sechestrat sau folosit. După două zile de la dispariţia lui a apărut şi articol în ziar cu poza lui, dar abosult nicio veste nu am primit. Nu vreau să mă gândesc că este mort, nu mă pot resemna, până nu primesc o veste”, a spus sora tânărului, pentru ziarul Alba24.
Cum mama lui lucrează de 13 ani în Irlanda, la începutul anului s-a dus şi el acolo, ca să-şi facă un rost. Şi-a găsit repede de lucru la restaurantul unde munceşte şi femeia, într-un sătuc la 30 de kilometri de Dublin.
Rudele vor să apeleze acum şi la poliţiştii români, chiar dacă este puţin probabil ca tânărul să se fi întors în ţară, fără să le dea vreun semn. George a fost dat în urmărire internaţională.
Băiatul este brunet cu ochii verzi, are 1,67 m înălţime, o aluniţă pe nas, iar pe mâna stângă o cicatrice de la o operaţie mai veche. Părinţii şi sora lui speră ca să apară cineva care să le poată dea o veste despre el.
sursa: protv.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News