Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Tânăr din Alba, implicat într-un accident rutier mortal, trimis în judecată. Cum s-a petrecut o tragedie care a îndurerat Zlatna

politie noaptea

Publicat

Un tânăr din Alba care a fost implicat într-un accident rutier mortal a fost trimis în judecată, pentru ucidere din culpă. Este vorba despre un incident rutier care s-a petrecut în urmă cu mai bine de trei ani.

În urma incidentului, un tânăr de doar 22 de ani a decedat. Incidentul rutier s-a petrecut în noaptea de 22 mai 2021. O trimitere în judecată a avut loc trei ani mai târziu pe data de 6 august 2024.

Este vorba despre moartea unui tânăr din Zlatna, Florin I. care a decedat la o lună de la producerea accidentului.

Ce s-a întâmplat

Tragedia s-a produs în Pirita, localitate ce ține de orașul Zlatna. În jurul orei 22.00, Florin s-a așezat pe portbagajul unei mașini care era condusă de un alt tânăr. Șoferul a început să conducă, iar după aproximativ 40 de metri, tânărul de 22 de ani a căzut de pe portbagaj și a dat cu capul de asfalt. A fost grav rănit, dus la spital, iar la o lună a decedat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au comunicat pentru alba24.ro modul în care s-a produs tragedia.

CITEȘTE ȘI: Cine este tânărul din Zlatna care a murit după ce a căzut de pe o mașină aflată în mers. ”Drum bun spre cer, prieten drag!”

”La data de 22.05.2021, orele 21:20, inculpatul C.B.V. a cauzat decesul victimei I.F.M., prin aceea că a condus autovehiculul marca BMW  pe DC 113, sat Pirita, jud. Alba, în timp ce persoana vătămată se afla pe portbagajul mașinii în poziția șezut, pe o distanță de aprox. 40m, accelerând mașina până la o viteză de 34 km/h
(pe acel segment DC 113 fiind in rampa), ocazie cu care persoana vătămată nu s-a mai putut ține pe portbagaj și a căzut pe carosabil pe spate, lovindu-se la cap, decedând la data de 23.06.2021”, au precizat procurorii.

La o zi de la producerea accidentului, reprezentații IPJ Alba au precizat într-un comunicat de presă că tânărul care se afla la volan ar fi consumat băuturi alcoolice. Pe atunci șoferul avea 20 de ani.

În noaptea tragediei, acesta a fost ”testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au comunicat reprezentanții IPJ la acel moment.

Tragedia care a îndurerat Zlatna

După o lună de agonie, Florin a decedat. La aflarea veștii că tânărul de 22 de ani s-a stins din viață, comunitatea din Zlatna a fost îndurerată.

Florin era cunoscut în oraș ca un băiat plăcut, inteligent și care avea mulți prieteni.

La aflarea veștii, mesajele au început să curgă pe contul său de Facebook.

”Ai plecat prea devreme din viețile noastre, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Nu îmi vine să cred că nu mai ești printre noi! Ai fost ca un frate pentru mine, aveai un suflet bun, aveai un viitor înainte de care nu ai apucat să te bucuri, suflet drag”.

”Nu pot să cred ca Dumnezeu te-a făcut așa repede un înger! Încă nu îmi vine sa cred ce repede te-ai dus ai fost un suflet minunat, blând, cald….mereu o să rămâi în mintea mea cu amintiri frumoase… Drum bun spre cer, prieten drag!”, scriau pe Facebook, în acele zile, prietenii și cunoscuții săi.

Momentan, dosarul pentru ucidere din culpă se află în stadiul de cameră preliminară.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate