Connect with us
Publicitate

Eveniment

Tânăr din Alba Iulia, cu dosar penal. În timp ce conducea o mașină cu permisul suspendat, nu a oprit la semnalul polițiștilor

Publicat

Un tânăr de 20 de ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce, în timp ce conducea un autoturism având permisul suspendat, nu a oprit la semnalul polițiștilor din Teiuș. Ulterior, oamenii legii au găsti mașina pe un teren agricol de pe raza localității Decea. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 5 august 2023, în jurul orei 21:30, polițiștii din Teiuș au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat, față de un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia.

În seara zilei de 5 august, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului la volanul căruia se afla tânărul, însă acesta l-a ignorat, continuându-și drumul spre autostrada A10.

Autoturismul a fost identificat, ulterior, pe un teren agricol, de pe raza localității Decea, iar, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto care a încercat să scape de control precum și faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat.

Cercetările sunt continuate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate