Un tânăr de 29 de ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a fost prins în timp ce conducea o mașină cu 1,20 mg/l alcool „la bord”. 

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 4 decembrie 2023, în jurul orei 23.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Alba Iulia.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Față de tânăr, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de marți, 5 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.