Actualitate
Tânăr din Alba Iulia, REŢINUT pentru furt, de poliţiştii din Abrud. A sustras un telefon mobil, bani şi alimente
Un tânăr de 19 ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiștii din Abrud pentru furt. A sustras unei cunoștințe un telefon mobil și suma de 174 lei, iar, în luna august, mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Abrud.
Poliţiştii din Abrud l-au reţinut pe un tânăr care este bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
La data de 9 septembrie, poliţiştii din Abrud au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de M.N., de 19 ani, din Alba Iulia, un tânăr care este bănuit de comiterea mai multor furturi.
În data de 23 august, a sustras mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Abrud, iar în noaptea de 5/6 septembrie, în timp ce se afla, împreună cu o cunoştinţă, într-o casă părăsită din Abrud, i-a sustras acesteia un telefon mobil şi suma de 174 lei.
Faţă M.N. a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News