Eveniment
Tânăr din Alba, trimis în judecată pentru viol asupra unui minor. Ce acuzații îi aduc procurorii din Aiud
Un tânăr din Alba va fi judecat pentru viol asupra unui minor. Este vorba despre un dosar care a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, dosar care se va judeca pe rolul Judecătorei Aiud.
Tânărul care va fi judecat are 19 ani, acesta va ajungeîn boxa acuzaților pentru infracțiunea de viol faptă săvârșită asupra unui minor.
Dosarul a primit undă verde din partea magistraților din Aiud, în data de 6 decembrie 2024.
Potrivit motivării instanței, ” în intervalul 21 mai 2024 – 4 iunie 2024, inculpatul în vârstă de 19 ani la acea dată, a întreţinut un număr de patru raporturi sexuale normale cu persoana vătămată (…) în vârstă de 14 ani, la acea dată, în locuinţa inculpatului”, se arată în motivarea instanței.
Pentru fapta sa, tânărul va fi judecat de magistrații Judecătoriei Aiud. Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News