Eveniment
Tânăr din Bihor, reținut de polițiștii din Alba. A furat o mașină, două drujbe și a condus fără permis prin Gârda de Sus
Un tânăr din județul Bihor a fost reținut de polițiști, pentru furt și conducere fără permis. Este bănuit că ar fi sustras un autoturism și mai multe bunuri.
Potrivit IPJ Alba, la data de 8 decembrie 2021, polițiștii Secției 9 Poliție Rural Câmpeni au identificat și reținut un tânăr de 21 de ani, din județul Bihor, care este bănuit de furt calificat și conducere fără permis.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 30 noiembrie / 1 decembrie 2021, ar fi profitat de faptul că un autoturism a fost lăsat, de către proprietar, cu cheile în contact, în fața unei pensiuni din comuna Gârda de Sus și l-ar fi sustras. Ulterior, după ce l-ar fi condus prin comună, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, tânărul ar fi abandonat autoturismul, pe raza localității Gârda de Sus.
În aceeași noapte, tânărul ar fi sustras scule electrice din anexa unui local public din Gârda de Sus, iar în noaptea de 2/3 decembrie 2021, ar fi sustras, din anexele gospodărești care aparțin unor cetățeni din comuna Arieșeni, două motoferăstraie, în valoare totală de 4.000 de lei.
În cursul zilei de azi, 9 decembrie, reținutul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News