Blaj
Tânăr din Blaj, REŢINUT de Poliţie, după o şicană în trafic. A condus fără permis un autoturism și a avariat altă maşină
Un tânăr de 28 din Blaj a fost reţinut de Poliţie, fiind cercetat pentru mai multe infracţiuni. În timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Blaj, a intrat în conflict cu alt şofer, i-a avariat, maşina, distrugându-i oglinda laterală şi provocând avarii la uşa şi aripa din faţă. După şicană, tânărul şi-a continuat drumul. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat în circulație.
Potrivit IPJ Alba, la data de 3 septembrie 2018, poliţiştii rutieri din Blaj, sprijiniţi de poliţiştii de investigaţii criminale, l-au identificat pe un tânăr de 28 de ani, din municipiu, ca persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni de distrugere ce a fost reclamată în 2 septembrie, seara, prin 112, de către un participant la traficul rutier.
Duminică, în jurul orei 21.00, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Blaj, tânărul ar fi intrat în conflict cu şoferul unui alt autoturism, a cărui maşină a avariat-o, distrugându-i oglinda laterală şi provocând avarii la uşa şi aripa din faţă. După şicană, tânărul şi-a continuat drumul, fiind identificat ulterior de poliţişti cu ajutorul indiciilor furnizate de reclamant.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat în circulație.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de distrugere, conducere fără permis şi conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat, urmând să fie prezentat în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News