Eveniment
Tânăr din Câmpeni reținut de poliție. A aruncat cu un cuțit înspre un bărbat cu care avea o discuție în contradictoriu

Un tânăr din Câmpeni a fost reținut de poliție, după ce a rănit un bărbat cu un cuțit. Mai exact, în urma unor discuții în contradictoriu, tânărul a aruncat cu un cuțit înspre cel cu care avea discuția aprinsă.
Scandalul a avut loc joi, 1 mai, pe raza localității Certege. Cazul a fost comunicat o zi mai târziu de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă.
Potrivit IPJ Alba, la data de 1 mai 2025, polițiștii din Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 29 de ani, din orașul Câmpeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, în dimineața zilei de 1 mai 2025, în jurul orei 08.00, bărbatul de 29 de ani, în timp ce se afla pe raza localității Certege, județul Alba, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, ar fi aruncat cu un cuțit spre un bărbat de 39 de ani, din localitatea Certege, provocându-i acestuia o plagă la nivelul umărului drept.
Bărbatul de 39 de ani a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Față de bărbatul de 29 de ani, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News