Un tânăr din comuna Ciugud este cercetat de Poliţie după ce a fost oprit în trafic, în timp ce conducea o maşină ce avea autorizaţia de circulaţie expirată din luna august. Poliţiştii l-au identificat pe strada Septimius Severus din Alba Iulia.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, luni, în jurul orei 19.40, poliţiştii de ordine publică din Alba Iulia, în timp ce acţionau pe strada Septimius Severus din Alba Iulia, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Ciugud.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din luna august 2018.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90