furt telefon mobil Un tânăr de 22 de ani din comuna Unirea s-a ales cu dosar penal pentru furt, după ce a sustras un telefon mobil în valoare de 500 de lei. Acesta a intrat fără drept, într-o gospodărie din localitate.

Publicitate

Poliţiştii au recuperat bunul şi  l-au restituit păgubitei.

Potrivit IPJ Alba, joi, 10 noiembrie, în jurul orei 12.00, poliţiştii Postului de Poliție Unirea au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 80 de ani, din comună, cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile i-a fost sustras, din locuinţă, un telefon mobil în valoare de 500 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit să identifice persoana bănuită de comiterea furtului, un tânăr de 22 de ani, din comună.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acesta ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinţei victimei şi, profitând  de neatenţia acesteia, a sustras telefonul mobil ce era lăsat în bucătăria  locuinţei.

Poliţiştii au reuşit să recupereze telefonul, iar faţă de C.A. au întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Pentru a evita furturile din locuinţe, Poliţia vă recomandă:

Nu primiţi în casă persoane necunoscute!

Nu lăsaţi uşa descuiată nici pe timpul zilei, nici pe timpul nopţii, chiar dacă vă aflaţi la domiciliu!

Publicitate

Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi ferestrele! Asiguraţi anexele!

Siguranţa bunurilor personale depinde şi de dumneavoastră!