Actualitate
Tânăr din comuna Unirea, cu dosar penal în Cluj. A fost prins la volan, sub influenţa alcoolului
Un tânăr în vârstă de 30 de ani din comuna Unirea s-a ales cu dosar penal, în weekend, în judeţul Cluj. A fost prins de poliţişti, în Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
La data de 12 martie, în jurul orei 00.20, politiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii au depistat un bărbat de 30 ani, din comuna Unirea, județul Alba, care a condus autoturismul pe strada Laminoriștilor, din direcţia Turda spre Luduș, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, transmite IPJ Cluj.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News