Connect with us
Advertisement

Actualitate

Tânăr din Cugir, prins fără permis la volanul unei mașini furate. A mai sustras și alte autoturisme

Publicat

Poliţiştii din Cugir l-au identificat pe un tânăr din oraş ca persoană bănuită de comiterea a două furturi de autoturisme. În noaptea de 27/28 martie acesta ar fi sustras două autoturisme pe care, fără a poseda permis de conducere, le-ar fi condus pe drumurile publice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 28 martie, în jurul orei 13.50, poliţiştii de siguranţă publică din Cugir l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism ce fusese reclamat furat, de pe strada Principală din Vinerea.

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 27/28 martie, în jurul orelor 01.30, folosind chei potrivite, tânărul ar fi sustras un autoturism ce aparține unui bărbat din Cugir, pe care l-ar fi condus până în localitatea Geoagiu, judeţul Hunedoara, unde l-a avariat, intrând cu el într-un stâlp.

Ulterior l-a condus până în localitatea Vinerea, unde l-ar fi abandonat şi de unde ar fi sustras un alt autoturism cu care s-ar fi deplasat până în Deva.

La întoarcerea din Deva, tânărul a fost depistat de poliţişti, care au constatat că este acelaşi ce mai este cercetat pentru alte 3 furturi de autoturisme, în scop de folosinţă, comise de la începutul anului, din diverse locaţii din Cugir şi care are instituită măsura preventivă a controlului judiciar.

Poliţişti i-au întocmit un nou dosar pentru furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis şi au informat parchetul și instanţa de judecată cu privire la încălcarea condiţiilor măsurii preventive.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement