Actualitate
Tânăr din „Gruparea Talibanilor” din Cugir, dat în urmărire naţională, prins de poliţiştii din Alba. Va sta după gratii 4 ani
Poliţiştii din Alba l-au prins pe unul dintre membrii grupării talibanilor din Cugir, condamnat la patru ani de închisoare pentru tentativă de omor şi ultraj. Graţian Ioan Vaşarhelean era dat în urmărire naţională şi internaţională încă din 2011.
Potrivit IPJ Alba, marţi, 28 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în data de 30 iulie 2014 de Tribunalul Alba, privindu-l pe V.G.I., de 27 de ani, din Cugir, care este condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Vaşarhelean a făcut parte din gruparea „Talibanii” din Cugir şi era dat în urmărire naţională şi internaţională din august 2011.
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei.
Este vorba despre dosarul conflictului de la discoteca “Wake Up” din Cugir, ce avut loc în 25 aprilie 2011. Doi oameni de ordine, din Orăştie, au fost bătuţi pentru că nu i-au lăsat pe unii dintre membrii grupării să intre în local.
Tribunalul Alba a condamnat un număr de 26 de inculpaţi la un total de 246 de ani de închisoare. În propunerea de arestare preventivă, procurorii au susţinut că inculpaţii au încălcat obligaţiile asumate prin eliberarea din arest în urmă cu câteva luni. Concret, aceştia s-au întâlnit între ei, unii au fost implicaţi în scandaluri, au luat legătura cu martori în dosar şi au vizitat cluburi şi baruri din Cugir.
Dosarul a fost trimis în judecată în august 2011. Un număr de 28 de inculpaţi au fost acuzaţi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Este una dintre cele mai mari grupări criminale destructurate de poliţişti şi procurori în ultimii ani, în Alba.
Citeşte AICI mai multe date despre acest dosar.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News