Un tânăr de 22 de ani din Jidvei este cercetat de către polițiști, pentru conducerea unui automobil fără permis și fals în acte.

Potrivit IPJ Alba, la data de 19 ianuarie 2019, în jurul orei 11,50, poliţiştii rutieri din Blaj, în timp ce acţionau pe raza localităţii Veseuş, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Jidvei.

Publicitate

Cu această ocazie, tânărul a prezentat un permis de conducere care ar fi fost emis de autorităţile suedeze, dar în legătură cu care poliţiştii au constatat că ridică suspiciuni în ceea ce priveşte autenticitatea.

Totodată, în urma verificării conducătorului auto în bazele de data ale Poliţiei Române s-a constatat faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90