Actualitate
Tânăr din Jina, cercetat de polițiștii din Alba. A fost prins la volanul unei maşini cu plăcuţe false, fără permis, în Şugag
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Jina, județul Sibiu, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat de polițiștii din Șugag în timp ce se afla la volanul un autoturism neînmatriculat, fără a deține permis de conducere.
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 august, în jurul orei 2.30, poliţiştii Postului de Poliție Șugag, în timp ce executau activităţi de patrulare pe DN 67C, pe raza localităţii Șugag, au oprit pentru control, un autoturism condus de C.I., de 24 de ani, din comuna Jina, judeţul Sibiu.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul autoturismului nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat în circulaţie, plăcuţele de înmatriculare aplicate pe acesta aparţinând unui alt autovehicul.
Faţă de şoferul autoturismului s-a întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News