Actualitate
Tânăr din Săliștea, cercetat de polițiști. A condus fără permis o mașină neînmatriculată și a lovit un autovehicul parcat
Un tânăr din comuna Săliștea s-a ales cu dosar penal după ce, în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat și fără permis, a lovit o mașină parcată.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat, față de un tânăr de 19 ani, din comuna Săliștea.
În noaptea de 22/23 august 2020 tânărul ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, după ce a condus un autoturism pe strada Deal din localitatea Săliștea și ar fi pierdut controlul asupra acestuia intrând în coliziune cu un autovehicul parcat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul avea montate numere de înmatriculare provizorii expirate.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News