Tânăr din Săsciori, cu mandat european de arestare, prins de polițiști. Era căutat de autoritățile din Franța
Un tânăr, de 27 de ani, din comuna Săsciori, căutat de autoritățile din Franța pentru infracțiuni contra proprietății, a fost prins de polițiștii din Alba. Are mandat european e arestare.
Potrivit IPJ Alba, joi, 16 decembrie, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au depistat, pe raza comunei Săsciori, un tânăr de 27 de ani din comună. Acesta era posesor al unui mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Franța, pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Procurorii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
Va fi prezentat Curții de Apel Alba Iuia, pentru dispunerea măsurilor legale, conform competențelor.
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)