Actualitate
Tânăr din Zlatna, amendat de jandarmi. A dat muzica prea tare, noaptea, într-un apartament din Alba Iulia, iar vecinii au sunat la 112
Un tânăr de 26 de ani din Zlatna a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei. Duminică noaptea, în timp ce se afla într-un apartament din Alba Iulia unde locuiește fără forme legale, bărbatul a ascultat muzică la o intensitate mult prea mare pentru a fi tolerată de vecinii săi, care l-au denunțat prin apel la 112.
„Cu toate că în nenumărate rânduri am atras atenţia că tulburarea liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, în special la ore târzii din noapte, constituie o faptă sancţionată de lege, se pare că pentru unii are efect doar educaţia făcută de forţele de ordine”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.
Un exemplu în acest sens îl constituie P. A. Petru, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Zlatna, care, duminică 5 martie, în jurul orei 22.30, a hotărât să asculte muzică într-un apartament din Alba Iulia, unde locuieşte fără forme legale.
În stare de ebrietate, acesta a reglat volumul aparatului muzical la o intensitate mult prea mare pentru a fi tolerată de vecinii săi, care se pare că ori nu au agreat genul muzical preferat de tânăr ori – aşa cum este normal – voiau să doarmă la acea oră.
Anunţaţi printr-un apel la 112, echipajul de jandarmi s-a prezentat la uşa bărbatului şi i-a solicitat acestuia să oprească muzica. Bărbatului i-au fost explicate pe îndelete consecinţele pe care le-a avut fapta sa, în final acesta recunoscând că a greşit şi că regretă fapta comisă. Jandarmii l-au sancţionat pe bărbat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.
„Recomandăm cetăţenilor să evite acest tip de conduită, să semnaleze prompt prin apel la 112 situaţiile de genul celei evidenţiate mai sus şi îi asigurăm că jandarmii vor interveni oportun în toate cazurile în care vor fi solicitaţi”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News