Eveniment
Tânăr fără permis, descoperit în trafic la volanul unei mașini neînmatriculate și cu numere false, la Săsciori
La data de 4 ianuarie 2021, în jurul orei 06,00, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe raza localității Săsciori, l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani din comuna Jina, județul Sibiu, care conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele de înmatriculare aplicate pe autoturism sunt atribuite unui alt autovehicul, iar autoturismul condus de tânăr nu este înmatriculat în circulație.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea, pe drumurile publice, a unui autoturism neînmatriculat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News