Eveniment
Tânăr prins beat și fără permis de conducere în timp ce conducea o motocicletă. S-a ales cu dosar penal
Un tânăr din comuna Mihalț a fost prins de polițiști, în timp ce conducea o motocicletă, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În timpul incidentului, tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Potrivit IPJ Alba, la data de 24 aprilie 2021, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea o motocicletă, pe o stradă din comuna Mihalț, fără să posede permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News