Actualitate
Tânăr prins drogat la volan, pe o stradă din Alba Iulia. Un alt șofer, depistat sub influența alcoolului, în Baia de Arieș
Un șofer de 22 de ani din Alba Iulia a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea sub influența drogurilor, pe o stradă din oraș. Un alt șofer a fost prins băut la volan, luni seară, pe DN 75 în Baia de Arieș.
Potrivit IPJ Alba, la data de 30 octombrie 2023, în jurul orei 19.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, au oprit pentru control, pe Calea Moților din Alba Iulia, un autoturism care era condus de un tânăr de 22 de ani, din Alba Iulia.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Șofer băut prins în trafic pe DN 75, în Baia de Arieș
De asemenea, la data 30 octombrie 2023, în jurul orei 21.00, polițiștii din Baia de Arieș au depistat un bărbat de 53 de ani, din Baia de Arieș, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, pe raza orașului Baia de Arieș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News