Actualitate
Tânără de 19 ani din Blaj amendată de jandarmi. A pătruns în incinta unei şcoli şi a deranjat orele

Personalul administrativ al unei şcoli din municipiul Blaj a solicitat joi, 3 septembrie, la ora 16.20, intervenţia jandarmilor deoarece o tânără intrase în incintă şi deranja orele de curs. Aceasta a fost identificată de jandarmi ca fiind Alina L. ( 19 ani ), domiciliată în Blaj, se pare absolventă a şcolii amintite. Din verificările efectuate a reieşit că fata nu este la prima abatere de acest fel, în ultima perioadă aceasta şi-a făcut un obicei din a pătrunde în instituţia de învăţământ şi a solicita cadrelor didactice să permită unor elevi să iasă pe hol, la discuţii. Mai mult, din discuţiile purtate cu personalul administrativ reieşit că, dacă i se solicită să părăsească incinta, are un comportament violent, se adresează vulgar şi ameninţă cu represalii.
Jandarmii i-au expus tinerei prevederea legală, potrivit căreia “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile( … )instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei. În conformitate cu aceasta Alina L. a fost sancţionată cu amendă în valoare de 500 de lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News