Actualitate
Tânără din Alba, implicată în accident pe DN7 lângă Deva. Carambol cu patru autoturisme, doi adulţi şi un copil răniţi
O tânără din judeţul Alba a fost implicată într-un accident rutier petrecut luni dimineaţa pe DN7 Simeria-Deva. Maşina pe care o conducea a fost acroşată într-un carambol în care au fost lovite, în total, patru autoturisme. Trei persoane, între care şi un copil de 7 ani, au fost rănite.
Potrivit IPJ Hunedoara, luni dimineaţa, în jurul orei 7.40, un bărbat în vârstă de 78 de ani din Deva, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Simeria spre Deva, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care circula fața sa, condus de un bărbat de 35 de ani, din Orăştie.
În urma coliziunii, autoturismul tamponat a fost proiectat în autoturismul din fața sa, condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Hunedoara, care, la rândul său, a fost proiectat în autoturismul condus în faţa sa de o femeie de 31 de ani, din judeţul Alba.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a doi dintre conducătorii auto (cel în vârstă de 78 de ani şi cel de 35 de ani), precum şi a unei pasagere în vârstă de 7 ani, aflată în autoturismul care a produs evenimentul rutier.
O oră mai târziu, alt accident în lanţ s-a petrecut în apropiere. Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din oraşul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7 din direcția Simeria spre Deva, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din fața sa, condus de un tânăr de 27 de ani, din Orăştie, pe care l-a tamponat şi l-a proiectat în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 62 de ani, din Deva.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto în vârstă de 71 de ani.
sursa foto: Facebook – Info Trafic Jud. Hunedoara
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News