Blaj
Tânără din Blaj, cu dosar penal după ce a furat haine dintr-un magazin. A fost văzută pe camerele de supraveghere
O tânără din Blaj s-a ales cu dosar penal după ce a furat haine din incita unui magazin din Blaj. A fost identificată cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere ale locației.
Potrivit IPJ Alba, marți, 13 aprilie, în jurul orei 14.30, polițiștii din Blaj au fost sesizați, de către angajații unei societăți comerciale din municipiu, cu privire la faptul că, camerele de supraveghere din incita magazinului au surprins o persoană în timp ce sustrăgea mai multe articole vestimentare.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat o tânără, de 21 de ani, din Blaj, care avea asupra sa produsele sustrase.
Bunurile au fost recuperate și predate reprezentaților societății comerciale.
Față de tânără cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News