Connect with us
Publicitate

Actualitate

Tânără din Ucraina, depistată cu şedere ilegală în Aiud. A fost amendată cu 800 de lei

Publicat

O tânără de 29 de ani din Ucraina a fost depistată de poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Alba, cu şedere ilegală în municipiul Aiud. Pentru că este membru al unei familii române, i s-a pus în vedere să-şi reglementeze situaţia şi a fost amendată cu 800 de lei.

Poliţiştii au constatat că B.S. (29 ani) din Ucraina, la expirarea dreptului de şedere conferit prin viză, nu a părăsit teritoriul ţării şi nici nu a efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia.

Pentru că are calitatea de membru de familie al unui cetăţean român, a fost îndrumată să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Alba, cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere. Totodată, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 800 lei conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni şi controale  pe linia combaterii şederii şi muncii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României.

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate