Connect with us
Publicitate

Actualitate

Tânărul din Bucureşti care a plecat fără să plătească benzina, în AREST. A fost prins fără permis pe DN1 la Aiud

arestat, catuse

Publicat

Bărbatul de 34 de ani din Bucureşti, cercetat de săptămâna trecută sub control judiciar, în Alba, pentru furt de benzină, conducere fără permis a unei maşini cu numere false de înmatriculare, a ajuns după gratii. Miecuri, a fost prins iar la volan, fără permis, la Aiud.

Acesta a încălcat condiţiile controlului judiciar sub care era cercetat pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier şi pentru furt, fapte comise în noaptea de 9/10 iunie.

Potrivit IPJ Alba, în 20 iunie, în jurul orei 9.45, poliţiştii Postului de Poliţie Rădeşti l-au depistat pe un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că este vorba despre bărbatul cercetat sub control judiciar, pentru conducere fără permis, conducerea unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare şi furturi, fapte săvârşite în noaptea de 9/10 iunie.

Vezi şi Bărbat din Bucureşti, REŢINUT la Aiud. Este cercetat pentru furt şi conducere fără permis

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud au constatat încălcarea, de către bărbat, a condiţiilor controlului judiciar şi l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Aa fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, care a dispus arestarea sa preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Reamintim că în 9 iunie, în jurul orei 24.00, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată de către angajatul unei staţii de carburant cu privire la faptul că şoferul unui autoturism a alimentat cu combustibil în valoare de 395 de lei şi a plecat fără să plătească.

La scurt timp de la sesizare, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Aiud, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică şi de poliţiştii din Teiuş   l-au depistat pe un bărbat de 34 de ani, din municipiul Bucureşti, bănuit de comiterea furtului.

În noaptea de 8/9 iunie, bărbatul, fără a poseda permis de conducere, ar fi condus un autoturism din municipiul Cluj-Napoca până în comuna Unirea, judeţul Alba, loc din care ar fi sustras plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism parcat în apropierea unui bloc de locuinţe. Ulterior ar fi montat plăcuţele pe autoturismul său, iar în municipiul Aiud ar fi alimentat cu carburant, fără să plătească.

Bărbatul şi-ar fi continuat drumul înspre Alba Iulia, iar pe drum a aruncat plăcuţele de înmatriculate sustrase din localitatea Unirea.

Acesta a fost identificat, de poliţişti pe raza oraşului Teiuş, fiind reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de  furt calificat, conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, care a dispus, faţă de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate