Actualitate
Tânărul din Noșlac suspectat că furat 800 de lei dintr-o locuință a fost ARESTAT preventiv pentru 30 de zile
Tânărul de 26 de ani din Noșlac suspectat că a furat din locuința unui vecin suma de 800 de lei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Judecătoria Aiud a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului S.V.A la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud. S.V.A în noaptea de duminică spre luni a intrat în locuința unui vecin de unde a furat dintr-o haină agățată în cuier suma de 800 de lei, fiind ulterior depistat de către polițiștii de pe raza postului Noșlac.
Tânărul nu este la prima abatere de la litera legii, el având la 26 de ani mai multe capete de acuzare și executând până în prezent o sentință privativă de libertate.
În 2015 a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie la care s-au mai adăugat încă 2 ani de la o sentință mai veche în care a fost acuzat de violare de domiciliu și furt, fiind condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. A executat o bună parte din sentința fiind eliberat condiționat în 2017.
În 2008 a fost trimis în judecată alături de alte persoane pentru loviri și alte violențe, procesul încheindu-se prin împăcarea părților.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News