Connect with us

Educație

Tania Damian, elevă a Colegiului Militar din Alba Iulia, a luat locul I la un concurs de istorie, cu povestea străbunicului ei

Publicat

Eleva sergent Tania Damian (clasa a XI-a) a obținut Premiul I la Concursul de istorie „Căutătorii de comori”, cu o lucrare bazată pe povestea de viață a străbunicului ei, care a luptat în Al Doilea Război mondial, iar în anul 1944, a fost luat prizonier, au transmis reprezentanții Colegiului Național Militar ” Mihai Viteazul” Alba Iulia.

Concursul, care s-a aflat la cea de-a treia ediție, a fost organizat de Asociația G.I.S.A.S. Sebeș, Centrul Județean de Excelență Alba, Despărțământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeș, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Sebeș, și a avut tema „Oameni, locuri și povești”.

Participanții au realizat proiecte în care au prezentat lecții de viață ale bunicilor și străbunicilor lor, demne de povestit generațiilor viitoare.

Lucrarea a fost realizată sub coordonarea domnului profesor de istorie Dan Anca și s-a bazat nu doar pe cunoștințele istorice, ci și pe spiritul de observație, creativitatea și capacitatea de cercetare a Taniei.

„Documentele scrise ale istoriei contemporane, oricât de numeroase și valoroase ar fi, rămân incomplete fără povestirile celor care au fost martori ai faptelor și evenimentelor din acea perioadă, transmise prin viu grai sau memorii urmașilor.

Pentru documentare am folosit metode specifice istoriei orale cum ar fi interviul cu bunicul meu realizat în scopul culegerii unor mărturii.

Lucrarea cuprinde o prezentare despre străbunicul meu, care a luptat ca sergent în Al Doilea Război mondial.

În anul 1944, aflat pe frontul din Moldova, a căzut prizonier după ce se încheiase armistițiu, o perioadă de prizonierat care a durat doi ani, iar amprenta lăsată de război s-a simțit după reîntoarcerea acasă”, a spus Tania.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.