”Târgul căciulilor”, eveniment devenit tradiție în Blaj, se desfășoară miercuri, 6 decembrie, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae.

Autoritățile anunță restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului.

Sunt așteptați să participe sute de comercianți.

Publicitate

Tarabele comercianților vor fi amplasate pe Bulevardul Republicii și străzile adiacente.

Circulația rutieră va fi restricționată în această zonă, începând de marți, de la ora 15.00, până miercuri, la ora 21.00, scrie Radio Blaj.

Oferta comercianților

Alături de căciuli și produse din blană, la standurile comercianților vor fi expuse și oferite pentru vânzare:

  • haine, jucării, încălțăminte, produse cosmetice, veselă, obiecte de feronerie, ornamente de Crăciun
  • halviță și turta dulce; mâncare și băutură.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Târgul Căciulilor, de peste 200 de ani

Atestat documentar de peste 200 de ani, „Târgul căciulilor” este organizat, în fiecare an, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae.

Pe vremuri, la „Târgul Căciulilor” de la Blaj se făceau majoritatea cumpărăturilor de iarnă, căciulile şi articolele din blană fiind cele mai căutate. Acest eveniment era şi cel care stabilea, oarecum, preţul produselor, care era valabil pe tot parcursul anului.

În prezent, târgul de Moș Nicolae oferă o gamă mult mai amplă de produse, dar rămâne la fel de căutat de vizitatorii din toată zona Târnavelor.

Publicitate

Restricții de circulație

Circulația rutieră va fi restricționată începând de marți, 5 decembrie, ora 15.00, pe:

  • bulevardul Republicii
  • strada Astra
  • strada Popa Șapcă
  • strada Timotei Cipariu
  • strada Nicolae Bălcescu
  • strada Mitropolit Andrei Șaguna
  • strada Episcop Ioan Lemeny
  • strada Tudor Vladimirescu (de la „Lupa Capitolina” până la Podul Minciunilor).

Traficul rutier va fi reluat, pe aceste străzi, în 6 decembrie, în jurul orei 21.00.