Actualitate
Târgul de Carte „Alba Transilvana”: 60 de edituri, peste 100 de lansări de carte, ateliere şi spectacole la Alba Mall

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a introdus Târgul de Carte în contextul unei mari sărbători a culturii, care are loc în Alba Iulia şi în judeţ în această perioadă (săptămâna trecută a avut loc Colocviul Tinerilor Scriitori, iar în acest sfârşit de săptămână, în paralel cu Târgul, se vor desfăşura Colocviile Romanului Românesc, iar duminică începe Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” la Sebeş).
Deschiderea festivă a Târgului de Carte „Alba Transilvana” a avut loc vineri, 4 mai, la ora 12.00, la Alba Mall, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a primarului Mircea Hava şi a directoarei Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, cu vizitarea standurilor şi prezentarea celor aproape 60 de edituri participante.
Începând cu ora 12.30, în cadrul Târgului de Carte au fost trecute în program peste 100 de volume, printre care două cărţi din colecţia „Opere Fundamentale” (I.L. Caragiale – Opere, vol. I-III şi Petru Dumitriu – Opere, vol. I-III), lansarea volumului multilingv „La Cumpăna Apelor” de Lucian Blaga, o colecţie „Lucian Blaga”, prezentată de academicienii Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, actorul Dorel Vişan, alături de alţi scriitori şi prieteni ai cărţii (Daniel Corbu, Ion Bălu, Al. Husar, Lucian Gruia, Constantin Cubleşan, Radu Voiculescu, Mircea Petean, Ion Miloş, Ion Brad, Eugeniu Nistor, Mioara Pop şi mulţi alţii).
„Lectură şi candoare” a fost un atelier creativ cu lecturi publice, concursuri, lansări de carte pentru copii, scenete, parada costumelor personajelor din poveşti, face painting şi alte activităţi, care vor avea loc începând cu ora 13.00.

Zilele de sâmbătă şi duminică continuă cu lansări de carte ale unor scriitori locali şi din ţară, cu ateliere creative de olărit, tipărit, sculptură şi ceramică, expoziţii şi concursuri de creaţie plastică.
Pentru detalii şi modificări de ultimă oră vedeţi www.albatransilvana.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News