Târgul de Crăciun Aiud 2026: Patinoar, brad de 10 metri, trenuleț, concerte, iluminat festiv, surprize. Când va fi deschis
Târgul de Crăciun de la Aiud va fi organizat în perioada 4 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027, în Piața Consiliul Europei (Piața Cuza Vodă), în centrul municipiului. Cea de-a XIV-a ediție va aduce un patinoar de aproximativ 450 de metri pătrați, trenulețul lui Moș Crăciun, carusel, spectacole, concerte și ateliere pentru copii. Primăria Aiud propune un buget de 240.000 de lei pentru organizarea evenimentului.
Municipiul Aiud pregătește o nouă ediție a Târgului de Crăciun.
Deschiderea este programată pentru vineri, 4 decembrie 2026, când vor fi aprinse luminile festive din oraș, iar Moș Crăciun este așteptat să sosească la târg cu daruri pentru copii.
Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, ediția din acest an va avea mai multe atracții și decorațiuni decât cea precedentă, unul dintre obiectivele administrației fiind atragerea unui număr mai mare de turiști.
Patinoar de 450 de metri pătrați, în centrul Târgului de Crăciun de la Aiud
Principala atracție a târgului va fi patinoarul, care va avea o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați și va fi amplasat în zona centrală a evenimentului.
Patinoarul este prevăzut să funcționeze zilnic, între orele 12:00 și 22:00.
Tot pe gheață va avea loc un spectacol de patinaj artistic susținut de Transylvania Ice Skating din Cluj-Napoca.
Pentru amenajarea patinoarului, administrația locală propune alocarea a 90.000 de lei, cea mai mare sumă din bugetul evenimentului.
Trenulețul lui Moș Crăciun va oferi plimbări gratuite prin Aiud
Pentru copii și familii, organizatorii pregătesc mai multe atracții.
Trenulețul lui Moș Crăciun va efectua plimbări gratuite prin oraș în fiecare sâmbătă și duminică, pe durata târgului.
În zona evenimentului va fi amenajat și un carusel pentru copii.
O altă atracție va fi atelierul de Crăciun, amenajat într-un cort cu dimensiunile de 5 x 10 metri, decorat cu ghirlande luminoase și voal alb.
Aici se vor desfășura ateliere de creație și activități pentru cei mici, inclusiv povești la gura sobei.
Pentru copii este pregătit și un spectacol al Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.
Zece căsuțe, trei rulote, „Căsuța Faptelor Bune”
Târgul de Crăciun de la Aiud va avea 10 căsuțe și trei rulote, care vor fi amplasate în Piața Consiliul Europei.
Una dintre căsuțe va fi decorată special și va purta denumirea „Căsuța Faptelor Bune”.
Aceasta va fi pusă gratuit la dispoziția fundațiilor și asociațiilor din municipiu, pentru activități dedicate comunității.
Concerte, spectacole de Crăciun și petrecere cu DJ în centrul Aiudului
În piață va fi amplasată o scenă pe care vor urca artiști locali și naționali, ansambluri folclorice și coruri din comunele învecinate.
Programul artistic va include mai multe genuri muzicale, pentru public de toate vârstele.
Școlile din municipiu sunt încurajate să pregătească propriile spectacole de Crăciun, fiecare unitate de învățământ având posibilitatea să organizeze o seară artistică.
Primăria va pune scena la dispoziția școlilor în mod gratuit.
De asemenea, organizatorii pregătesc tradiționala petrecere de Crăciun cu DJ din Aiud și un spectacol de lumini.
Iluminat festiv și brad de aproximativ 10 metri în fața Primăriei Aiud
Primăria Aiud pregătește și extinderea iluminatului festiv.
Potrivit administrației locale, orașul va fi decorat cu aproximativ 25% mai multe luminițe decât anul trecut, iar angajații primăriei lucrează deja la realizarea ornamentelor.
Una dintre principalele atracții vizuale va fi clădirea Primăriei Aiud, pentru care este pregătit un decor diferit față de edițiile precedente.
În fața instituției, pe trotuar, urmează să fie amplasată și o instalație-surpriză.
Bradul de Crăciun va avea aproximativ 10 metri înălțime și va fi amplasat în parcul din fața primăriei.
Totodată, agenții economici din centrul orașului sunt încurajați să își decoreze spațiile comerciale folosind lumini albe, cu tonalitate caldă, pentru păstrarea unei tematici unitare a iluminatului festiv.
Buget de 240.000 de lei pentru Târgul de Crăciun Aiud 2026. Pe ce vor fi cheltuiți banii
Pentru organizarea celei de-a XIV-a ediții a Târgului de Crăciun, Primăria Aiud propune alocarea sumei totale de 240.000 de lei.
Cheltuielile sunt repartizate astfel:
- patinoar: 90.000 de lei
- trenuleț: 14.500 de lei
- servicii artistice și concerte: 65.000 de lei
- dotări auxiliare și echipament scenotehnic: 4.900 de lei
- spectacol de patinaj artistic: 4.500 de lei
- prezentator: 1.000 de lei
- pungi pentru cadouri: 1.000 de lei
- cadouri pentru copii: 35.000 de lei
- decorațiuni de Crăciun și servicii de decorare: 20.000 de lei
- materiale pentru atelierul de Crăciun al copiilor: 600 de lei.
- servicii de salubrizare: 2.000 de lei
- Toalete ecologice: 1.500 de lei.
Cele mai mari sume sunt prevăzute pentru patinoar și serviciile artistice, care însumează 155.000 de lei, respectiv aproximativ 64,6% din bugetul propus.
Pentru cadourile destinate copiilor sunt prevăzuți 35.000 de lei, iar pentru decorațiunile de Crăciun și serviciile de amenajare, 20.000 de lei.
Târgul de Crăciun Aiud 2026. Până când poate fi vizitat
Cea de-a XIV-a ediție a Târgului de Crăciun de la Aiud este programată să se desfășoare timp de 38 de zile, de la 4 decembrie 2026 până la 10 ianuarie 2027, inclusiv.
Evenimentul va avea loc în Piața Consiliul Europei (Piața Cuza Vodă), în centrul municipiului.
Deschiderea va coincide cu aprinderea iluminatului festiv și sosirea lui Moș Crăciun, iar pe durata târgului vor fi organizate spectacole, concerte, activități pentru copii și plimbări cu trenulețul.
foto: arhivă Primăria Aiud/ rol ilustrativ
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)