Eveniment
Comunicat RER Vest – RETIM: Tarifele pentru colectarea și transportul deșeurilor, modificate
RER Vest – RETIM anunță clienții persoane fizice și juridice că, facturile emise în luna noiembrie vor avea tarifele modificate pentru colectarea și transportul deșeurilor.
Noile tarife au fost deja supuse votului ADI Salubris Alba, iar reprezentanții instituției care gestionează activitatea operatorilor de salubrizare la nivelul județului și-au dat acordul pentru această ajustare.
Zona 1 a județului Alba
Prin urmare, în Zona 1 a județului Alba – Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș, respectiv comunele Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Întregalde, Ighiu, Sântimbru, Râmeț, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Ponor, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului și Unirea – tariful pentru colectarea și transportul deșeurilor reziduale de la persoanele fizice și asociațiile de locatari va fi de 9,22 lei + TVA, pe persoană, în timp ce pentru deșeuri reciclabile se va achoita 3,78 lei+TVA, pe persoană.
În cazul firmelor și al instituțiilor publice, tariful va fi de 342,27 lei+TVA, pentru fiecare tonă de deșeuri reziduale colectate, pentru fracția plastic-metal, dar și pentru cea hârtie-carton, acesta va fi de 638,55 lei+TVA/tonă.
Zona 2 a județului Alba
În Zona 2 a județului Alba, care include Sebeș, Cugir, respectiv comunele Daia Română, Cut, Șpring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru-Băcăinți, Șibot și Șugag tariful pentru deșeurile reziduale la persoane fizice și asociații de locatari va fi de 9,99 lei+TVA/persoană. Pentru deșeurile reciclabile această categorie de clienți va plăti 4,91 lei+TVA/persoană.
Firmele și instituțiile publice vor avea un tarif de 516,97 lei+TVA/tona pentru fracția reziduală și de 1017,09 lei+TVA, pentru fiecare tonă de deșeuri reciclabile, indiferent că este vorba despre plastic-metal sau hârtie-carton.
Pe această cale le reamintim clienților că deșeurile se depozitează în recipientele de colectare contractate, adică fie europubele, fie containere, standardizate, sau saci transparenți, nsă doar în cazul deșeurilor reciclabile de la clienții casnici.
Alba 1
Persoane fizice și asociații de locatari:
Rezidual: 9,22 lei/pers/fara tva
Reciclabil: 3,78 lei/pers/fara tva
Persoane juridice și instituții publice
Rezidual: 342,27 lei/tona/fara tva
Plastic-metal: 638,55 lei/tona/fara tva
Hartie-carton: 638,55 lei/tona/fara tva
Alba 2
Persoane fizice și asociații de locatari:
Rezidual: 9,99 lei/pers/fara tva
Reciclabil: 4,91 lei/pers/fara tva
Persoane juridice și instituții publice
Rezidual: 516,97 lei/tona/fara tva
Plastic-metal: 1017,09 lei/tona/fara tva
Hartie-carton: 1017,09 lei/tona/fara tva.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News