apa robinetConsilierii locali din municipiul Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința de marți, 31 ianuarie, strategia de tarifare pentru serviciile de apă și apă uzată furnizate de operatorul regional APA CTTA SA Alba pentru perioada 2017 - 2022. Potrivit documentului, prețul la apă și apă uzată va crește cu circa 3% în fiecare an, iar în anul 2022 acesta va crește cu 7% la apă și 13,5% la apă uzată. 

Publicitate

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „APA Alba” solicită aprobarea de către Consiliul Local Alba Iulia a Strategiei de tarifare pentru serviciile de apă și apă uzată furnizate de Operatorul Regional SC Apa CTTA SA Alba, pentru perioada 2017-2022.

Strategia de tarifare:

- tarif inițial: apă - 3,01 lei/mc (fără TVA), apă uzată - 2,86 lei/mc (fără TVA)

- 2017: apă - 3,75 %, apă uzată - 3,75 %

- 2018: apă - 3,75 %, apă uzată - 3,75 %

- 2019: apă - 3,00 %, apă uzată - 3,00 %

- 2020: apă - 3,00 %, apă uzată - 3,00 %

- 2021: apă - 3,00 %, apă uzată - 3,00 %

- 2022: apă - 7,00 %, apă uzată - 13,50 %

La fundamentarea prețurilor și tarifelor a fost luată în considerare și o cotă de dezvoltare stabilită conform prevederilor legale și deasemenea acoperirea tuturor costurilor de operare, de întreținere și reparații, plata creditelor contractate și altele.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Tarifele se stabilesc în conformitate cu ordinul Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC) nr. 65/2007 privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare.