Connect with us
Advertisement

Eveniment

TARIFE mai MARI la Spitalul Judeţean Alba, din 2017, pentru servicii medicale. Modificări şi noutăţi, la aprobat în şedinţa CJ

Publicat

spital spitalul judetean alba iuliaÎn şedinţa Consiliului Judeţean Alba din 23 decembrie sunt propuse pentru aprobare modificări de tarife pentru analize şi consultaţii în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, de anul viitor. În unele cazuri, acestea vor fi mai scumpe faţă de taxele percepute în prezent.

Tarifele practicate la Spitalul Judeţean Alba se majorează la anumite servicii medicale şi sunt introduse altele noi. La Cardiologie şi Urologie, tarifele vor fi mai mari cu până la 40%, iar la Chirurgie, în medie, cu 25%.

De exemplu, la cabinetul de Diabet, la Cardiologie, Medicină Internă sau Nefrologie, EKG-ul va costa 20 de lei, în loc de 15 lei.

La ambulatoriu recuperare, secţia psihiatrie cronici, secţia / cabinetul de boli infecţioase, secţia TBC au fost introduse tarife pentru servicii medicale de consult la cerere, referate medicale pentru comisie handicap şi expertizarea capacităţii de muncă. De asemenea, este taxă separată pentru eliberarea adeverinţei medicale.

În ceea ce priveşte analizele de laborator, au fost introduse patru tipuri noi.

Şi la cabinetul de Psihiatrie, sunt servicii medicale noi: consult psihiatric la cerere, referat medical comisie handicap, referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă, opinie medicală la cerere (100 lei), program recuperator, examinarea minimă a stării mentale la cerere, reabilitare alcoolică ambulatorie (100 lei), acte medicale pentru notariat (200 lei), aviz interdicţie (150 lei), adeverinţă medicală (10 lei). La Secţia Psihiatrie, taxa efectuare expertiză medico-legală psihiatrică / comisie medicală psihiatrică va fi de 200 lei, iar copia biletului de externare la solicitare va costa 5 lei.

La Neurologie, se introduce tarif pe zi de spitalizare pentru specialitatea boli cronice – 198 lei.

 

Tarifele propuse pentru serviciul paraclinic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba în anul 2017

LABORATOR

Hematologie

Hemoleucograma completă, hemoglobină, hematocrit, numărătoare eritrocite, numărătoare leucocite, numărătoare trombocite, formula leucocitară, indici eritrocitari – 15 lei

Numărătoare reticulocite – 6 lei

Examen citologic al frotiului sanguin – 19 lei

VSH – 4 lei

Timp de coagulare – 7 lei

Timp de sangerare – 6 lei

Timp Quick, activitate de protrombină – 7 lei

INR (International Normalised Ratio) – 8 lei

APTT – 13 lei

Determinare grupa sanguină ABO (la gravidă) – 8 lei

Determinare grupa sanguină Rh (la gravidă) – 8 lei

Anticorpi specifici anti Rh (la gravidă) – 8 lei

Fibronogenemie – 14 lei

Biochimie

Uree serică – 6 lei

Acid uric seric – 6 lei

Creatinină serică – 6 lei

Calciu ionic seric – 8 lei

Calciu seric total – 6 lei

Magneziemie – 6 lei

Sideremie – 8 lei

Glicemie – 6 lei

Colesterol seric total – 6 lei

Trigliceride serice – 8 lei (acum 7 lei)

HDL colesterol (numai în HTA si obezitate si dislipidemii la copii) – 9 lei

LDL (numai în HTA si obezitate si dislipidemii la copii) – 8 lei

Proteine totale serice – 7 lei

TGO – 6 lei

TGP – 6 lei

Fosfatază alcalină – 8 lei

Gama GT – 8 lei

LDH – 10 lei

Bilirubină totală – 6 lei

Bilirubină directă – 6 lei

Electroforeza proteinelor serice – 16 lei

Feritina – 40 lei

Test Gutthrie – 11 lei

Determinare Litiu – 11 lei

Hemoglobină glicozilată – 21 lei

Amilazemie – 15 lei

CK – 12 lei

CKMb – 12 lei

Na (Natriu) – 10 lei

K (Potasiu) – 11 lei

Phosfor – 13 lei

AlbU (Albumina) – 22 lei

CreU (Creatinina) – 15 lei

Astrup – 50 lei

Co-oximetrie – 50 lei

Transferina – 24 lei

Imunologie

ASLO – 12 lei

VDRL – 6 lei

RPR – 6 lei

Factor rheumatoid – 10 lei

Proteina C reactivă – 11 lei

IgA, seric – 15 lei

IgE seric – 15 lei

IgM seric – 16 lei

IgG seric – 15 lei

Imunofixare – 8 lei

Crioglobuline – 10 lei

Complement seric C3 – 11 lei

Complement seric C4 – 11 lei

Depistare Chlamydii – 18 lei

Depistare Helicobacter Pylori – 40 lei

Testare HIV (la gravidă*1) – 34 lei

TSH – 21 lei

FT4 – 21 lei

Ag Hbe – 52 lei

Ag HBs (screening) – 32 lei

Anti-HAV IgM – 41 lei

Anti HBc*2) – 30 lei

Anti HBe*2) – 34 lei

Anti HCV – 65 lei

STH cu stimulare – 27 lei

FSH – 24 lei

LH – 24 lei

Estradiol – 24 lei

Cortizol – 28 lei

Progesteron – 26 lei

Prolactină – 26 lei

PSA – 24 lei

Free PSA – 24 lei

Confirmare TPHA – 13 lei

CA 125 – 40 lei

CA 19-9 – 50 lei

CA 15-3 – 50 lei

CEA – 40 lei

Troponina – 70 lei

D-Dimer – 70 lei

ATPO – 39 lei

AFP 40 lei

Toxoplasma Ig M – 40 lei

Toxoplasma Ig G – 40 lei

CMV Citomegalovirus Ig M – 40 lei

CMV Citomegalovirus Ig G – 40 lei

Rubella IG M – 40 lei

Rubella IG G – 40 lei

Dozare Vitamina B12 – 39 lei

Virus Epstein-Barr (EBV) Ig M – 40 lei

Virus Epstein-Barr (EBV) Ig G – 40 lei

T 3 – 25 lei

T 4 – 25 lei

BHCG – 35 lei

NT – proBNP – 95 lei

Bacteriologie

Depistare hemoragii oculte – 25 lei

Ex. Digestie – 15 lei

Ex. Clostridium – 20 lei

Ex. Rotavirus – 20 lei

Exudat faringian

Cultură – 16 lei

Antibiograma – 13 lei

Cultură fungi – 16 lei

Examene spută

Examen microscopic colorat – Ziehl Neelsen – 14 lei

Cultură – 16 lei

Antibiograma – 13 lei

Analize de urină

Examen complet de urină (sumar + sediment) – 10 lei

Examen microscopic colorat Ziehl Neelsen – 14 lei

Urocultură – 16 lei

Antibiograma – 13 lei

Determinare glucoză urinară – 6 lei

Determinare proteine urinare – 6 lei

Calcul renal – 20 lei

Amilazurie – 15 lei

Examene materii fecale

Examen coproparazitologic (3 probe) – 12 lei

Coprocultură – 16 lei

Antibiograma – 13 lei

Cultura fungi – 15 lei

Leucocite din scaun (coprocitograma) – 20 lei

Examene din secreţii vaginale

Examen microscopic nativ – 6 lei

Examen microscopic colorat – 10 lei

Cultură – 16 lei

Antibiograma – 13 lei

Cultură fungi – 15 lei

Fungigrama – 15 lei

Examen Babes-Papanicolau – 40 lei

Examene din secreţii uretrale, otice, nazale, conjunctivale şi puroi

Examen microscopic colorat – 6 lei

Cultură – 16 lei

Antibiograma – 13 lei

Cultură germeni anaerobi – 16 lei

Examen lichid puncţie

Examen microscopic / frotiu – 6 lei

Cultură – 16 lei

Antibiograma – 13 lei

Examinări histopatologice

Examen histopatologic procedură completă HE 1-3 blocuri – 130 lei

Examen histopatologic procedură completă HE 4-6 blocuri 250 lei

Diagnostic histopatologic pe lamă – 30 lei

Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 1-3 – 160 lei

Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 4-6 – 280 lei

(acum, examen histopatologic cu coloraţii speciale – 120 lei)

Citodiagnostic spută prin incluzii parafină – 35 lei

Citodiagnostic secreţie vaginală – 35 lei

Examen citohormonal – 30 lei

Citodiagnostic lichid de puncţie – 35 lei

Testee imunohistochimice/ set – 200 lei

Citodiagnostic spermogramă – 50 lei

Citodiagnostic spută – 35 lei

Citodiagnostic lichid (urină etc) – 35 lei

Citodiagnostic brosaj – 40 lei

Citodiagnostic aspirat bronşic – 35 lei.

TARIFE SERVICII MEDICALE

CARDIOLOGIE

Examen EKG (efectuare) – 20 lei (acum, 15 lei)

Interpretare EKG continuu (24 ore, Holter) şi interpretare Holter TA – 150 lei

(anterior aceste servicii erau tarifate separat, cu câte 80 lei)

Holter TA şi interpretare – 120 lei (acum 80 lei)

Test de efort – 150 lei (acum, 120 lei)

Ecodoppler cardiac – 120 lei (acum, 100 lei)

Determinarea indicelui de presiune gleznă/ braţ, respectiv deget/braţ – 50 lei (acum, 40 de lei)

CHIRURGIE

Panariţiu – 125 lei (acum, 100 lei)

Flegmoane superficiale mână fară limfagită – 125 lei (acum, 100 lei)

Flegmoane loja tenară, hipotenară, comisurale, tenosinovitelor – 125 lei (acum, 100 lei)

Abcesul de părţi moi – 125 lei (acum, 100 lei)

Abcesul pilomidal – 125 lei (acum, 100 lei)

Furuncul – 100 lei (acum, 80 lei)

Furuncul antracoid, furunculoză – 100 lei (acum, 80 lei)

Hidrosadenită – 100 lei (acum, 80 lei)

Seromul posttraumatic – 100 lei (acum, 80 lei)

Arsuri termice mai mici de 10% – 100 lei (acum, 75 lei)

Leziuni externe prin agenți chimici mai mici de 10% – 100 lei (acum, 75 lei)

Hematom – 125 lei (acum, 100 lei)

Plăgi tăiate superficiale – 125 lei (acum, 100 lei)

Degerături (gradul 1 şi gradul 2) – 100 lei (acum, 75 lei)

Flebopatii varicoase superficiale, ruptură pachet varicos – 250 lei (acum, 200 lei)

Adenoflegnion –200 lei (acum, 150 lei)

Supuraţii postoperatorii –100 lei (acum, 75 lei)

Consultația, tratamentul și îngrijirea piciorului diabetic (polinevrita, supuraţii, microangiopatie) – 125 lei (acum, 100 lei)

Afecțiuni mamare superficiale – 100 lei (acum, 80 lei)

Supuraţii mamare profunde – 200 lei (acum, 150 lei)

Granulomul ombilical – 100 lei (acum, 70 lei)

Abcesul perianal – 250 lei (acum, 200 lei)

Fimoză (decalotare, debridare) şi fimotomie – 250 lei (acum, 200 lei)

Tumori mici, chisturi dermoide sebacee, lipoame neinfectate – 200 lei (acum, 150 lei)

Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie – 125 lei (acum, 100 lei)

Toaleta plăgii, pansament – 75 lei (acum, 50 lei)

Extragere fire – 75 lei (acum, 50 lei)

Puncție postmastectomie –75 lei (acum 50 lei)

Ablaţie unghială – 125 lei (acum 100 lei)

UROLOGIE

Dilatarea stricturii uretale – 50 lei (acum 30 lei)

Cateterismul uretrovezical a demeure pentru retenție completă de urină – 50 lei (acum 30 lei)

Efectuare injecţie intravenoasă – 10 lei (acum 20 lei)

PSIHIATRIE

Cabinet Psihiatrie

Consult psihiatric la cerere – 50 lei

Consultaţie / referat medical comisie handicap – 50 lei

Consultaţie / referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă – 50 lei

Opinie medicală la cerere – 100 lei

Program recuperator – 50 lei

Examinarea minimă a stării mentale (M.M.S.E.) la cerere – 30 lei

Reabilitare alcoolică ambulatorie – 100 lei

Acte medicale pentru notariat – 200 lei

Aviz interdiscţie – 150 lei

Adeverinţa medicală -10 lei

 

Secţia Psihiatrie

Taxă efectuare expertiză medico-legală psihiatrică / comisie medicală psihiatrică – 200 lei

Copie bilet de externare la solicitare – 5 lei

Secţia / Cabinetul de BOLI INFECŢIOASE:

– consultaţie medicală la cerere: 50 lei

– consult/ referat medical comisie handicap – 50 lei

– consult/ referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă – 50 lei

– administrare perfuzii: 20 lei

– efectuare injecţie subcutanată: 5 lei

– efectuare injecţie intradermică: 5 lei

– efectuare injecţie intramusculară 5 lei

– efectuare injecţie intravenoasă: 10 lei

– adeverinţă medicală: 10 lei

Cabinetul de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice:

– EKG (efectuare): 20 lei (acum 15 lei)

– efectuare injecţie intravenoasă: 10 lei

– efectuare injecţie intramusculară 5 lei

– efectuare injecţie subcutanată: 5 lei

– măsurare glicemie: 5 lei

– examen Doppler Vascular Periferic: 15 lei

RADIOLOGIE

Radiografie craniană standard 1 incidentă – 30 lei

Radiografie craniană în proiecţie sinusuri anterioare ale feţei – 35 lei

Examen radiologic părţi ale scheletului în 2 planuri – 35 lei

Examen radiologic bazin – 30 lei

Radiografie de membre – 32 lei

Examen radiologic centură scapulară – 30 lei

Examen radiologic alte articulaţii fără substanţă de contrast sau funcţionale cu TV – 32 lei

Examen radiologic părţi coloană dorsală – 42 lei

Examen radiologic părţi coloană lombară, sacrată – 42 lei

Examen radiologic coloana verticală completă, fără coloana cervicală – 35 lei

Examen radiologic coloana cervicală 1 incidentă – 32 lei

Examen radiologic torace ansamblu – 30 lei

Examen radiologic torace osos sau părţi ale lui în mai multe planuri/Examen radiologic torace şi organe ale toracelui – 30 lei

Examen radiologic de vizualizare generală a abdomenului nativ în cel puţin 2 planuri – 30 lei

Examen radiologic esofag ca serviciu independent – 30 lei

Examen radiologic tract digestiv superior (inclusiv unghiul duodenojejunal) cu substanţă

de contrast nonionică – 55 lei

Examen radiologic tract digestiv cu întinderea examinării până la regiunea ileo-cecală, cu substanţa de contrast – 80 lei

Examen radiologic colon în dublu contrast sau intestin subţire pe sonda duodenală – 90 lei

Examen radiologic colon la copil, inclusiv dezinvaginare – 50 lei

Examen radiologic retrograd de uretră sau vezică uricnară cu substanţă de contrast  – 250 lei

Examen radiologic tract urinar (urografie minutată) cu substanţă de contrast nonionică – 250 lei

Examen radiologic cu substanţă de contrast nonionică a uterului şi oviductului – 280 lei

CT craniu fără substanţă de contrast – 150 lei

CT regiune gât fără substanţă de contrast nonionică – 150 lei

CT regiune toracică fără substanţă de contrast nonionică – 200 lei

CT abdomen fără substanţă de contrast – 200 lei

CT pelvis fără substanţă de contrast – 150 lei

CT coloană vertebrală fără substanţă de contrast nonionică/segment – 200 lei

CT membre/membru fără substanţp de contrast – 200 lei

CT craniu nativ si cu substanţă de contrast nonionică – 350 lei

CT regiune gât nativ şi cu substanţă de contrast nonionică – 350 lei

CT regiune toracică nativ şi cu substanţă de contrast nonionică – 380 lei

CT abdomen nativ si cu substanţă de contrast (nonionică) adm. intravenos – 360 lei

CT pelvis nativ si cu substanţă de contrast (nonionică) adm. intravenos – 360 lei

CT coloană vertebrală nativ si cu substanţă de contrast nonionică/segment – 350 lei

CT membre nativ si cu substanţă de contrast nonionică /segment – 360 lei

CT ureche internă – 270 lei

Uro CT – 350 lei

Angiografie CT membre – 350 lei

Angiografie CT craniu – 350 lei

Angiografie CT regiune cervicală – 350 lei

Angiografie CT abdomen – 350 lei

Angiografie CT pelvis – 350 lei

RMN cranio cerebral nativ – 400 lei

RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică etc) nativ – 400 lei

Pachet RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică, lombară) nativ – 600 lei

RMN abdominal nativ – 400 lei

RMN pelvin nativ – 400 lei

RMN extremităţi nativ/segment genunchi, cot, gleznă etc  – 400 lei

RMN umăr nativ – 400 lei

RMN sân nativ – 400 lei

RMN umăr nativ şi cu substanţă de contrast – 630 lei

RMN sân nativ şi cu substanţă de contrast – 630 lei

RMN cranio cerebral nativ şi cu substanţă de contrast – 630 lei

RMN regiuni coloană vertebrală (cervicală, toracală etc) native şi cu substanţă de contrast – 630 lei

RMN abdominal nativ şi cu substanţă de contrast  – 630 lei

RMN extremităţi nativ/segment genunchi, cot, gleznă şi cu substanţă de contrast – 630 lei

RMN cord substanţă de contrast – 630 lei

Uro RMN cu substanţă de contrast – 830 lei

Angiografia RMN trunchiuri supraaortice – 300 lei

Angiografia RMN artere renale sau aortă – 300 lei

Angiografia RMN/segment craniu, abdomen, pelvis etc. – 540 lei

Angiografie carotidiană cu substanţă de contrast – 360 lei

Ecografie generală (abdomen şi pelvis) – 70 lei

Ecografie abdomen – 70 lei

Ecografie pelvis – 50 lei

Ecografie transvaginală – 50 lei

Ecografie de vase (vene) – 95 lei

Ecografie de vase (artere) – 95 lei

Ecografie endocrină – 70 lei

Ecografie obstetricală – 50 lei

Ecografie transfrontalieră – 30 lei

Ecografie şi Doppler color – 100 lei

Ecografie organ/articulaţie/părţi moi – 50 lei

Ecografie obstetricală anomalii trimestrul II – 120 lei

Ecografie obstetricală anomalii trimestrul I cu TN – 100 lei

Senologie imagistică-ecografie – 60 lei

Ecocardiografie – 100 lei

Ecocardiografie trasesofagiană – 170 lei

Mamografie în 2 planuri/pentru un sân – 30 lei pentru un sân

Spirogramă şi test farmacodinamic bronhomotor – 25 lei

Electromiografie – 100 lei

Cabinetul de Medicină Dentară:

Servicii stomatologice şi de chirurgie orală:

– consultaţie: gratuit

– sigilare dinte: 20 lei

– tratament albire (Opalescence): 500 lei

– aplicare bijuterii dentare: 90 lei.

Paradontologie:

– detartraj, periaj, tratament gingival/arcadă: 50 lei

– chiuretaj subgingival per dinte: 10 lei

– tratament desensibilizare – dinte: 10 lei

Terapie:

– coafaj indirect: 30 lei

– obturaţie compozit tip I 60 lei, tip II 70 lei, tip III 80 lei

– reconstrucţie coronară: 120 lei

– armarea obturaţiei cu pivot metalic 20 lei, cu pivot din fibră de sticlă 100 lei

– tratament cangrenă complicată 100 lei

– tratament de canal (cu obturaţie de canal) monoradiculari 70 lei, pluriradiculari 100 lei

– tratament de canal cu digă (cu obturaţie de canal) monoradiculari 120 lei, pluriradiculari 150 lei

Protetică:

– coroană provizorie cabinet 20 lei, laborator 40 lei

– inlay compozit 150 lei, ceramic 500 lei

– faţetă compozit 250 lei, ceramic 800 lei

– coroană metalică 80 lei, metalo-compozit 240 lei, metalo-plastică 150 lei, metalo-ceramică-fizionomică 400 lei, ceramică pe Zirconiu 800 lei, ceramică pe support Au-Pt 700 lei, integral ceramic 800 lei

– Rcr mono/pluriradicular 60 lei

– proteză totală acrilică maxilară/mandibulară 600 lei, parţială acrilică 450 lei, parţială rigid elastic 1.000 lei, scheletată cu crosete turnate 2.000 lei, scheletată cu culise sau capse 2.500 lei

– rebazare rigidă 200 lei, elastică 400 lei.

Chirurgie.

– cauterizare: 30 lei

– extracţie dinte lapte 20 lei, mororadicular 50 lei, pluriradicular 70 lei

– extracţie prin alveotomie – 150 lei

– sutură: 30 lei

– tratament alveolită: 50 lei

– extracţie dinte parodontotic: 20 lei

– decapusonare (inclusiv anestezia) 70 lei

– rezecţie apicală frontali 200 lei, premolari 220 lei, molari 400 lei

– odontectomie – 200 lei.

DERMATOLOGIE

Electrochirurgia/ electrocauterizarea tumorilor cutanate/leziune – 50 lei

Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie – 50 lei

Tratamentul chirurgical al leziunilor cutanate (anestezia, excizie, sutura-inclusiv îndepărtarea firelor, pansament) – 100 lei

GASTROENTEROLOGIE

Endoscopie digestivă superioară (gastroscopie) – 250 lei

Endoscopie digestivă inferioară (colonoscopie) – 300

Endoscopie digestivă superioară şi biopsie – 350 lei

Endoscopie digestivă inferioară şi biopsie – 400 lei

NEFROLOGIE

Examen electrocardiograf EKG (efectuare) – 20 lei (acum, 15 lei)

Efectuare injecţie intravenoasă – 10 lei

Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie – 40 lei

GINECOLOGIE

Manevre de mică chirurgie pentru abces şi/sau chist vaginal sau Bartholin cu marsupializare, polipi vegetaţii vulvă vagin, col – 50 lei

Tratamente locale, badijonaj, lavaj/caz – 15 lei

Recoltarea pentru test Babeş-Papanicolau – 10 lei

Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie – 15 lei

Extracție de corpi străini (DIU) – 50 lei

Montare DIU – 100 lei

Taxa monitorizare parturientă şi făt – 100 lei

Monitorizare cardiacă fetală – 25 lei

Avort la cerere cu anestezie locală – 300 lei

Avort la cerere cu anestezie generală – 450 lei

Sterilizare chirurgicală la cerere prin minilaparotomie – 400 lei (acum, 350 lei)

Sterilizare chirurgicală la cerere laparoscopic – 500 lei

Îndepărtarea altor dispozitive din tractul genital – 50 lei

Servicii hoteliere superioare la rezervă de 2 paturi/pat/zi – 25 lei

Monitorizare sarcină la termen – 400 lei

(Nu mai apar serviciile: Naşterea prin operaţie cezariană la cerere – 400 lei şi sutură cu fire resorbabile – 200 lei)

OTORINOLARINGOLOGIE (ORL)

Tratament chirurgical colecţie: sept flegmon, periamigdalian, furuncul CAE – 150 lei

Extracţie corpi străini – 100 lei

Tamponament anterior – 100 lei

Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie – 400 lei

Cura chirurgicală a othematomului – 500 lei

Audiometrie la căşti sau în câmp liber vocală sau tonală – 20 lei

Tratament chirurgical al traumatismelor ORL – 450 lei

Electrocauterizare sau cauterizarea mucoasei nazale – 200 lei

ORTOPEDIE

Luxație, entorse sau fracturi ale antebrațului, pumnului, gleznei, oaselor carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange – 50 lei

Entorse sau luxații ale patelei, umărului, disjuncție acromio-claviculară, fracturi ale gambei, coastelor, claviculei, humerusului, scapulei, rupturi ale tendoanelor mari (achilian, bicipital, cvadricipital), leziuni de menisc, instabilitate acuta de genunchi, ruptură musculară – 50 lei

Fracturi ale femurului; luxație, entorse, fracturi de gambă cu aparat crurepedios, tratamentul scoliazei cifozei, spondilolostezisului, rupturii musculare – 50 lei

Consultația și tratamentul unei infecții osoase (osteomielita, osteita) la falange – 30 lei

Consultații de control postoperatorii ale unei tuberculoze osteoarticulare – 30 lei

Consultație, examen diagnostic și tratament în displazia luxantă a șoldului în primele 6 luni – 50 lei

Consultația și tratamentul piciorului strâmb congenital în primele 3 luni – 30 lei

Consultația și tratamentul la copii cu genu valgum, genu varum, picior plat valg – 30 lei

Consultația și tratamentul plăgilor contuze ale membrelor, posttraumatice, hematom, serom, edem, resturi de bont – 50 lei

REUMATOLOGIE

Infiltrații peridurale – 20 lei

(Nu mai apare serviciul Efectuarea densimetriei osoase – ultrasunete – 10 lei)

MEDICINĂ INTERNĂ – Geriatrie şi Gerontologie

Efectuare injecţie intravenoasă – 10 lei

Examen electrocardiograf EKG (efectuare) – 20 lei (acum, 15 lei)

Oscilometrie (Doppler vascular) – 10 lei

Spirometrie – 15 lei

Aerosol/ caz – 5 lei

Servicii medicale de bronhoscopie – 250 lei

OFTALMOLOGIE

Biomicroscopia, gonioscopia, oftalmoscopia – 20 lei

Determinarea refracției (skiascopie, refractometrie, astigmometrie) – 20 lei

Explorarea funcţiei binoculare, examen diplopie – 20 lei

Extracţia corpilor străini – 30 lei

Injectarea subconjuctivală, retrobulbară de medicamente – 30 lei

Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie – 40 lei

Taxă stabilire diagnostic la cererea comisiei de expertiză medicală (determinare acuitate vizuală, examen biomicroscopic, examen refracţie, examen oftalmologic, perimetrie) – 200 lei

Perimetrie statică – 30 lei

Perimetrie computerizată – 50 lei

NEUROLOGIE

– EEG standard (cu hiperpnee şi stimulare luminoasă intermitentă) – 50 lei

– EEG standard cu interpretare – 75 lei

– EEG cu mapping + CD – 120 lei

– Tarif pe zi de spitalizare pentru specialitatea boli cronice – 198 lei (nou)

PEDIATRIE

Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, 1 pătuţ, baie proprie, televizor, aer condiţionat) – 50 de lei

Taxa aparţinător/ zi conform art.221, Legea 95/2006 – 20 de lei

Taxă salon rezervă cu 2 paturi/zi/pat (televizor, frigider) – 35 lei (nou)

TARIFE investigaţii de ALERGOLOGIE

Testare set Standard de alergeni – 100 lei

Testare anestezice stomatologice – 50 lei

Testare epicutane (substanţe chimice, medicamente etc) – 30 lei

Cabinet MEDICINĂ SPORTIVĂ

Consultaţie medicină sportivă preventivă (necesară participării la competiţii sportive) şi/sau curative (boli, accidentări şi scutiri) – 20 lei

TARIFE la Sala de Tratament

– efectuare injecţie subcutanată: 5 lei

– efectuare injecţie intradermică: 5 lei

– efectuare injecţie intramusculară 5 lei

– efectuare injecţie intravenoasă: 10 lei.

Secţia TBC

Consultaţie medicală la cerere – 50 lei

Consult / referat medical comisie handicap – 50 lei

Consult / referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă – 50 lei

Radiografie torace – 30 lei

Spirometrie – 15 lei

Aerosol/ caz – 5 lei

Efectuare injecţie intravenoasă – 10 lei

Examen microscopic BK (spută, urină, aspirat bronşic, lichid pleural, secreţii) – 15 lei

Examen prin cultură BK (spută, urină, aspirat bronşic, lichid pleural, secreţii) – 70 lei

Antiobiograma BK (INH, RMP, PAS) – 100 lei

Program stop fumat – 100 lei

IDR – 20 lei

Adeverinţă medicală – 10 lei

AMBULATORIU de SPECIALITATE

Consultaţii medicale la cerere – 50 lei

Consultaţie/ referat medical comisie handicap – 50 lei

Consultaţie/ referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă – 50 lei

Adeverinţă medicală – 10 lei

Fişa medicală pentru obţinerea permisului de conducere auto se taxează astfel:

– număr examinări 6 x 15 lei/examinare, taxă de eliberare 10 lei

Fişa medicală pentru obţinerea permisului de port armă se va taxa astfel: număr examinări x 15 lei/examinarea; taxă de eliberare 10 lei

Fişa medicală pentru plecarea în străinătate: număr consultaţii x 15 lei/consultaţie; taxă de eliberare 10 lei

Certificate medicale prenupţiale: Examen VDRL 6 lei şi examen psihologic 25 lei; taxă de eliberare 10 lei. Total: 41 lei

Fişa medicală pentru angajare şi control periodic:

– examen clinic general pe aparate şi sisteme + încheierea fişei de aptitudini – 25 lei

– examen clinic general pe aparate şi sisteme + încheierea fişei de aptitudini (pentru persoanele juridice cu mai mult de 10 angajaţi) – 20 lei

– examen clinic general pentru expuneri la radiaţii ionizante: 35 lei

– examen psihologic, la recomandarea medicului de medicina muncii: 25 lei

Examene medicale aferente certificatului prenupţial pentru străini: 100 lei

TARIFE pentru aparţinători

Tarif/zi – taxă hotelieră – 20 lei

Tarif/meniu – 5 lei.

TARIFE la Compartimentul RECUPERARE NEUROLOGIE

Tarif/zi de spitalizare şi tratament – 280 lei

Tarif/cură de 14 zile tratament recuperatori – 3920 lei.

TARIFE la Compartimentul PSIHIATRIE CRONICI

Consult psihiatric la cerere – 50 lei

Consult/ referat medical comisie handicap – 50 lei

Consult/ referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă – 50 lei

Adeverinţă medicală – 10 lei

Tarif /zi de spitalizare şi tratament – 145 lei

TARIFE la Secţia RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ şi BALNEOLOGIE

Tarif/zi de spitalizare şi tratament – 202 lei

Tarif/cură 12 zile tratament recuperator – 2.424 lei

TARIFE compartiment RECUPERARE MEDICALĂ ORTOPEDIE şi TRAUMATOLOGIE

Tarif/zi de spitalizare şi tratament – 268 lei

Tarif/cură 11 zile tratament recuperator – 2948 lei

TARIFE la Ambulatoriul REABILITARE MEDICALĂ

Consultaţie medicală la cerere – 50 lei

Consult/ referat medical comisie handicap – 50 lei

Consult/ referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă – 50 lei

Control – 25 lei

Tarif tratament recuperator/zi – 4 proceduri/şed. – 28 lei

Tarif cură/10 zile – 280 lei

Tratament infiltrativ – 15 lei

Tarif masaj/şedinţă – 10 lei

Tarif Kinetoterapie/şedinţă – 10 lei

Adeverinţă medicală – 10 lei

Secţia de ANATOMIE PATOLOGICĂ

Taxă îmbălsămare – 76 lei

Taxă cosmetizare – 45 lei

Taxă pentru frigider – 40 lei

Taxă de urgenţă a prelucrării piesei şi elaborarea rezultatului histopatologic – 50 lei

Taxă de urgenţă citologie – 50 lei

Autopsie anatomopatologică – 300 lei

MEDICINĂ LEGALĂ

Test de narcodependenţă, la fişele pentru plecare în străinătate – 75 lei.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement