Connect with us
Advertisement

Actualitate

Tarifele de roaming vor fi eliminate complet în Uniunea Europeană de la 15 iunie. Care sunt noile costuri

telefon mobil

Publicat

telefon mobil Ne despărţim de tarifele usturătoare din roaming. Astfel, din 15 iunie, vom vorbi ca acasă în toate statele membre ale Uniunii Europene, fără să plătim nimic în plus. Atenţie însă cât consumaţi peste graniţă. Autoritatea de reglementare încă lucrează la regulile care vor stabili condiţiile roamingului gratuit.

Cei care şi-au programat deja vacanţele în Grecia, Cipru sau Croaţia până pe 15 iunie vor plăti pentru fiecare minut vorbit în roaming între 5 şi 6 eurocenţi şi 2 eurocenţi pe SMS.

De la 15 iunie însă, tarifele roaming vor fi eliminate şi vom putea vorbi oriunde în Europa la tarife naţionale.

Practic, ne vom bucura de aceleaşi opţiuni ca în ţară, fie că vorbim de cartele prepay sau abonamente. Totul are o limită însă.

Dacă pentru unii clienţi eliminarea tarifelor roaming este binevenită, pentru alţii nu mai contează. Mai ales că unii operatori au furat startul şi au eliminat demult aceste costuri.

În urma negocierilor agreate la nivelul instituţiilor europene, de la jumătatea lunii iunie tariful maxim pentru un minut de convorbire telefonică în Uniunea Europeană va fi de 3,2 eurocenţi, în timp ce tariful pentru SMS va fi de 1 eurocent.

În privinţa transferului de date, lucrurile sunt ceva mai complicate. Tarifele vor scădea progresiv de la 7,7 euro pentru un giga de date transferate până la 2,5 euro un giga în 2022.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement