Eveniment
TAS a decis: Ana Maria Bărbosu primește medalia de bronz la gimnastică la sol. Sabrina Voinea, pe locul 4
Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, a anunţat, sâmbătă, FRG pe pagina sa de Facebook.
În acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4.
Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.
„Federaţia Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan şi Asociaţii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan şi avocaţii Călina Tejan şi Raul Ştefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile şi patru nopţi, vă comunică dispozitivele şedinţei TAS în speţa: FRG, Bărbosu vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parţial admisă.
2. Contestaţia formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG şi este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul iniţial de 13,666 acordat atletei Jordan Chiles în finală este reinstituit.
4. Federaţia Internaţională de Gimnastică va determina clasamentul finalei şi va acorda medaliile în concordanţă cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse. FRG, Voinea vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică: 1. Cererea înregistrată de FRG şi Sabrina Maneca Voinea este respinsă”, se arată în comunicat.
Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.
Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).
În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.
România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.
Înaintea ultimei zile a Jocurilor Olimpice, România are nouă medalii, trei de aur, patru de argint şi două de bronz.
Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol.
Clasamentul finalei de la sol:
1. Rebeca Andrade (Brazilia) 14,166
2. Simone Biles (SUA) 14,133
3. Ana Maria Bărbosu (România) 13,700
4. Sabrina Maneca-Voinea (România) 13,700
5. Jordan Chiles (SUA) 13,666
6. Alice D’Amato (Italia) 13,600
7. Rina Kishi (Japonia) 13,166
8. Yushan Ou (China) 13,000
9. Manila Esposito (Italia) 12,133
sursă foto: captura ecran, video Eurosport
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News