Un taximetrist în vârstă de 59 de ani din Alba Iulia a avut “ghinionul” de a fi prins în trafic de poliţişti, în timp ce conducea băut la volan. Oamenii legii au demarat cercetările pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului.

Publicitate

Miercuri dimineaţa, la ora 7.45, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit în trafic, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu din Alba Iulia, un autoturism condus de Dan C., de 59 ani, din Alba Iulia.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Alba, unde i-au fost recoltate  probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Față de conducătorul auto Dan C. se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „conducerea  pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană,  având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.