politist taximetrist Poliţiştii Serviciului Rutier Alba, împreună cu poliţiştii rutieri din Alba Iuliam Sebeș, Blaj și Aiud sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului Transporturi şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au organizat o acţiune de verificare a modului în care este respectată legislaţia în domeniul transportului de persoane în regim taxi. Au fost verificate 71 de taxiuri, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.480 lei.

Publicitate

Luni, în municipiile Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud și în orașul Teiuș, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, împreună cu poliţiştii rutieri din localităţile amintite, sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului Transporturi şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au organizat o acţiune de verificare a modului în care este respectată legislaţia în domeniul transportului de persoane în regim taxi.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 71 de taxiuri, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.480 lei, (11 pentru încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi una la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

foto: arhiva