Țeapa denumită ”Modelul” a apărut și este în plină desfășurare și la Alba Iulia. Victimele sunt în general fete tinere și copii, iar racolarea se face pe Bulevardul Transilvaniei. Până acum au căzut în plasă mai multe fete, care au plătit 150 de lei pentru ”o carieră” în modeling. De fapt, totul are aparență legală. Fetele sunt acostate pe stradă, li se promite o schimbare de look și o ședință foto, totul pentru 150 de lei. De fapt, în schimbul banilor, acestea primesc o chitanță pe care scrie ”taxă de înscriere” și atât. 

Publicitate

Metoda este foarte cunoscută polițiștilor, la nivel național și este practicată la scară largă în marile orașe. Se pare că autoritățile nu prea au ce face, în condițiile în care nu pot dovedi că ”agenția” respectivă nu își respectă obligațiile față de ”client”. Mai mult, suma este relativ mică pentru ”deranjul” unor instituții mai serioase.

De luni, 11 octombrie, ”impresarii” de modele au apărut și la Alba Iulia. Ziua în amiaza mare, aceștia ies la ”lucru” pe Bulevardul Transilvaniei. Fetele sunt acostate de câte un băiat care se pretinde a fi reprezentantul unei firme din București, gata să le transforme în dive plătite cu bani serioși în industria publicității. Cel puțin acesta este textul de agățat, pentru că, în realitate, fetele nu primesc, bineînțeles, nimic.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Printre victime se numără până acum mai multe fete, dar au fost abordate și mămici ai căror copii au fost lăudați de ”reprezetanții” firmei, pentru aspectul fizic. Una dintre fete și-a mărturisit experiența pe facebook, postând o serie de informații utile.

”Bună tuturor...!
În data de 12.11.2018 Luni, în jurul orei 14:30 ma plimbam pe bulevard (Alba-Iulia) când am zărit un băiat pe nume Florin, un asa zis reprezentant al firmei Multimedia Office TV din București.
Acesta a întrat în vorba cu mine cu fraza " Ai câteva minute libere"... Subiectul a fost despre salon de înfrumusețare care îți oferă tot ce ai nevoie pentru o schimbare de "look" o ședință foto și multe alte lucruri "credibile". Toate astea pentru 150 de lei (desigur primești și o chitanță...)
Ca să fie și mai credibila povestea am fost dusa în spate la Blue Hours, într-o locație foarte bine aranjata cu personal la "4 ace" ei fiind "vecini" cu Paul's Concept.!
Ei mi-am spus la final că o sa am parte de o experiență profesională fiindcă ei colaborează cu băieții de la Paul's Concept dar băietii nu au nici o legătură cu ei și nici pe departe să fi fost informați de asa ceva. Rezulta faptul ca totul este doar o păcăleală și firma respectivă este fantomă, iar eu am picat în plasa. Scriu aceste rânduri ca sa nu mai cada și altcineva în plasa... Distribuiți aceasta postare ca să înlăturăm gunoiul de pe strada!!”

Publicitate

De altfel, mai multe fete aflate în situația respectivă vor să depună o plângere la poliție.

UPDATE: După publicarea acestui articol, un cititor Alba24 ne-a povestit cum a plătit 120 de lei pentru trei poze făcute unui băiețel.

„Și eu am pățit-o de vreo trei săptămâni, poate un pic mai mult. Eram împreună cu soțul meu și băiețelul nostru de 3 ani. Ne-a oprit în față la ING un tânăr înalt să ne spună că băiețelul nostru ar avea oportunitatea să pozeze pentru reclame și reviste, am zis OK. Ne-a dus lângă BRD într-o încăpere, ne-a pus la masă cu o doamnă. Atât a vorbit femeia aceea de repede că nu am prea înțeles mare lucru, mi-a dat de completat o foaie și 120 de lei să plătesc. Am plătit, ia făcut la băiețel trei poze iar pe urmă ne-a pus să discutăm cu doamna director. Dânsa ne-a spus că mai trebuie achitat 300 de euro pentru copil să poată apărea în reviste. Am zis că nu mai dau atâția bani, iar apoi a zis că putem să îi plătim în două tranșe, adică să îi las măcar 200 de euro și o sută după încă o săptămână. Nu am fost de acord, și spunându-mi că dacă plătesc acei bani copilul meu după o săptămână va fi răsplătit cu 1.000 de euro.

Am zis că nu pot avea încredere, și când am întrebat de cei 120 de lei plătiți ce fac, mi-a răspuns că doar taxa de înscriere, dar nu pot merge mai departe dacă nu ofer și cei 300 de euro. Am ieșit afară toți trei și atunci am zis uite ce țeapă frumoasă am luat de 120 lei și eram și mai proști dacă mai dădeam 300 de euro”, ne-a transmis cititorul Alba24.

Publicitate

Metoda funcționează de câțiva ani în orașele din România și ”băieții” au un traseu itinerant. Au ”căutat” modele în mai toate orașele mari.

Modul lor de operare este următorul: înfiintează o societate sau mai multe, perfect valabile, având ca obiect de activitate intermedierea în modeling, promovare imagine la TV. Opresc oamenii cu copii pe stradă, le iau datele si le promit cã vor participa la o preselecție, introduc datele celor recrutati în niste baze de date.

De obicei fac asta cam două săptămâni în orasele pe unde poposesc. După cele două săptămâni îi programează pe toți cei care au crezut și le-au dat datele. În aceeași zi, la o preselecție, le iau banii (la toți odată), fac câteva poze, după care dispar cu tot cu bani, oamenii nemaifiind chemați niciodată la nicio preselecție.

Publicitate