Eveniment
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia participă la Festivalul Internațional pentru Copii „Arlechino – Caravana Poveștilor”
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia continuă seria festivalurilor. De data aceasta invitația vine din partea Teatrului pentru Copii „Arlechino” Brașov.
Dăm curs acestei invitații, cu bucuria de a fi prezenți și la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „Arlechino – Caravana Poveștilor” cu spectacolul „Regele supărat pe clovn”, regia Radu Dinulescu.
Așadar, în data de 3 iunie 2023, orele 10.30, ne găsiți la Sala Arlechino din Brașov, au transmis reprezentanții instituției.
„Tot aşa cum pentru suflet / Râsul este o fereastră / Noi avem un singur rege / Publicul din faţa noastră.” Așa spun versurile din spectacol, așa spunem și noi, de fiecare dată, la fiecare reprezentație.
Ne dorim, pe același principiu, să cucerim și inimile spectatorilor din Brașov, cărora noi le oferim povestea, atât de originală și de specială, de la ei așteptând zâmbete și aplauze” au adăugat aceștia.
REGELE SUPĂRAT PE CLOVN
Autor: Matei Vișniec
Regia și adaptarea scenică: Radu Dinulescu
Grafică 3D stereoscopică: Armand Richelet-Kleinberg
Scenografia: Elena Ilaș
Sculptura: Florin–Lucian Marin
Ilustrația muzicală: Radu Dinulescu
Muzica: QED
Distribuția: Mădălin Costea, Teodora Popa, Irina Melnic, Viorica Boda, Ramona Benchea Mincu
Regia tehnică: Elena Madaras
Lumini: Ovidiu Tămășan, Călin Popa
Sunet: Florin Andrea
Mașinist: Gheorghe Hațegan
Cristina Smadea,
Secretar literar
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News